Romania e cam naspa

Nu m-am apucat de cartea lui Traian Ungureanu, Incotro duce istoria Romaniei pentru ca imi place de el. Dimpotriva. Imi displac profund editorialele in care il lauda pe Traian Basescu in asa hal incat cred ca pana si presedintelui i se face cateodata rusine. Nici nu se luase CTP-ul de el la vremea cand incepusem eu sa citesc, asa ca sunt la acoperire de orice acuzatie de oportunism.

Inca de cand i-am vazut titlul, am intuit ca e vorba de o carte gen invarteala in jurul cozii, iar primele 5o de pagini mi-au confirmat. Cand ma asezasem si eu mai comod, convins ca o sa ma plictisesc linistit, deodata, dintr-o speculatie istorica asupra feudalismului romanesc, trecand prin Revolutia franceza, rasare Traian Basescu. Nu de capul lui, ci imbrancit de autor drept un adevarat Chosen One, menit sa salveze obijduita natie romana. Daca exigentele de spatiu ale unui articol de presa il obliga pe Traian Ungureanu la o oarecare coerenta, paginile cartii i-au dat ocazia sa dezlantuie un adevarat diluviu neologic, prin care a incercat sa demonstreze cat de naspa e in Romania si ce noroc am avut cu Traian Basescu. In timp ce incercam sa diger mental astfel de opinii, am inceput sa am fantezii de genul: cum ar fi sa se dueleze verbal Traian Ungureanu si Valentin Stan (il stiti sigur, e tipu’ cu laptopu’) intr-o barca, pe o mare framantata, plina de rechini flamanzi.

Foarte distractiv este si modul in care autorul se ia de Ion Iliescu: imaginati-va un pustan mai sfrijit care vine cu fratele mai mare si mai spatos si, din spatele acestuia, ii injura de mama pe toti care il bat de obicei.

Cand imi pierdusem orice speranta, am dat peste cateva pagini care mi-au mers la inima, in care autorul argumenteaza ca filmul lui Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, este o victorie a noii generatii impotriva si in pofida sistemului. De acord, jos palaria in fata acestor idei!

Dupa ce am terminat Incotro merge istoria Romaniei, am ajuns la concluzia ca nu am decat sa il suport pe Traian Ungureanu, pentru ca, vorba-ceea, oameni suntem si n-are sens sa dau in cap cuiva pentru ce scoate de acolo.

P.S. Daca scap de linsajul pentru interese transpartinice, promit solemn sa nu ma mai abat niciodata de la dreapta cale a beletristicii. Parol!