Acum nu foarte mult timp am inceput sa popularizez un subiect foarte ingrijorator pentru mine si pentru locuitorii Doljului si, poate, chiar pentru cei din intreaga tara. Pentru aceia carora le e lene sa dea click pe link-ul asta, Bulgaria intentioneaza sa construiasca un depozit de materiale radioactive la doar cativa kilometri de granita cu Romania.
Tot gandindu-ma cum sa contribui prin umilele-mi mijloace la raspandirea acestei stiri, pentru ca am convingerea ca numai mobilizarea masiva si activa a opiniei publice poate face ceva impotriva unei asemenea initiative catastrofale, mi-a venit ideea sa indemn lumea sa vada un film despre pericolele unui accident nuclear.
The China Syndrome are exact acest subiect si, daca sunteti genul care (o sa citez din memorie pe cineva caruia i s-a spus despre aceasta stire) „nu pune botul la prostiile scrise de presa”, atunci veti experimenta neplacutul paradox de a fi mai abitir convinsi de o realizare fictiva.
O reporterita specializata pe subiecte care mai de care mai superficiale (aniversari la Zoo, felicitari audio-vizuale etc.), interpretata de Jane Fonda, ia o echipa de cameramani si merge la o centrala nucleara pentru a face o prezentare cu iz de advertorial. Exact in momentul cand se aflau deasupra camerei de control, un accident ciudat zguduie centrala si psihicul personalului, in special pe al unuia dintre coordonatori (Jack Lemmon). Toata panica din camera de control e filmata din spatele unui perete de sticla de Michael Douglas, unul dintre cameramani, un tip cu vadite inclinatii anti-nucleare.
Ce urmeaza sunt doua fire narative tangentiale, al lui Jane Fonda, prinsa intre comoditatea unei slujbe facile si pornirile de jurnalist veritabil, si al lui Jack Lemmon, sfasiat intre munca si energia investite in centrala nucleara, pe care o considera o parte a lui, si groaza fata de efectele incalculabile ale defectiunii care devine tot mai clara, dar pe care colegii si superiorii se chinuie sa o musamalizeze.
Filmul abunda in imaginii cu instalatii, presarate cu cadre scurte in care o valva sta sa pocneasca sau un lichid se prelinge nevazut. Toate astea creeaza un senzatie de iminenta a dezastrului, la care mai contribuie interpretarea magnifica a lui Jack Lemmon care, chiar daca iti vine sa razi cand il vezi prima data, pentru ca iti aduci aminte de Some Like It Hot, te obliga parca sa intri in drama care il macina, si o alegere neobisnuita, dar foarte inspirata in cazul de fata – lipsa muzicii de fundal. Nu avem arii dulcege pentru momentele romantice, nici stridente pentru momentele de intensitate maxima, nici nelinistitoare pentru suspans. Avem doar voci expresive, sunete de instalatii si, mai ales, momente de tacere prevestitoare de rau.
The China Syndrome mi-a produs exact sentimentul pe care sper sa-l provoace si altora: o spaima pe care nici cele mai solide tehnici sufletesti nu au putut-o anihila complet, o teroare latenta care se activeaza la simplul gand ca energia nucleara, in combinatie cu vesnicele pacate omenesti – prostia, trufia, lacomia, lasitatea – ne poate compromite iremediabil existenta.
Vedeti acest film si poate va veti indura sa trimiteti macar un mail sau o solicitare catre autoritati.