Dintre toate operele remarcabile (și nu sunt puține) de la Muzeul de Arte Frumoase din Lille, în fața acesteia am zăbovit cel mai mult.

Ba chiar am străbătut sălile în sens invers, pentru a o revedea înainte de a pleca.

Profitând de faptul că supraveghetorul acelei încăperi era mai preocupat de o rețea socială, decât de exercitarea atribuțiunilor, m-am apropiat cât am putut de acest tablou, cât să nu îl alterez cu răsuflarea, dar într-atât, încât să îi pătrund toate detaliile.

Și, culmea, nu este o pictură defintivă, ci doar un studiu pregătitor. Însă tocmai lipsa unor contururi finisate ferm sporește grația și așa desăvârșită a chipurilor și ipostazelor sau impecabilul efect luminos care conduce atenția personajelor și a spectatorilor spre pruncul Iisus.

De fiecare dată când intru într-o sală în care sunt expuse picturi, le las să îmi grăiască în cor, îmi rotesc privirea de jur împrejur și mă îndrept spre cea mai persuasivă prin culori sau forme sau orice altceva.

Îmi acord cel puțin un minut până la a pleca privirea spre plăcuța explicativă, în cazul în care autorul sau titlul nu îmi sunt deja cunoscute.

Așa am procedat și acum și recunosc că am fost uimit când am aflat că pictor al acestei delicate compoziții nu altcineva decât Jean-Honore Fragonard.

Maestrul scenelor galante sau de-a dreptul frivole e aici pios, dar nu într-un mod exaltat, mistic, precum e El Greco, ci la fel de subtil în emoție precum e în pânzele sale lumești.

E un strop de spiritualitate în sufletul oricărui cinic.

Crăciun fericit tuturor!