Steven Spielberg are de când se știe o relație aparte cu extratereștrii.
Ni i-a înfățișat în diverse forme și cu diverse atitudini.
Unii ca entități, abstracte în Close Encounters of the Third Kind.
Simpatici foc în E.T. the Extra-Terrestrial.
Agresivi nevoie mare în War of the Worlds.
Ridicoli (ca rezultat al ridicolului filmului) în Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull.
Acum, ajuns la senectute, se întoarce la această pasiune (marotă?) a sa prin Disclosure Day.
Filmul este o cursă inegală de a ascunde/dezvălui secretul existenței acestor ființe nepămîntene printre noi, oamenii temători și agresivi.
Din respect pentru alegerea regizorului de a nu prezenta nimic din a doua jumătate a peliculei în niciun material de promovare, nici eu nu o să insist asupra momentelor acțiunii.
Nu o să spun decât că narațiunea are două fire, care converg inevitabile, unul al lui Josh O’Connor, hacker fugar ajuns în posesia unor informații cutremurătoare, altul al lui Emily Blunt, prezentatoare meteo fâșneață și volubilă, care își descoperă abilități empatico-lingvistice nebănuite.
Mai sunt și partenerii lor în ecuație, care ba îi ajută, ba le pun bețe în roate.
Pe urmele lor este o organizație gen Men in Black, dar mult mai incompetenți, condusă de un viforos Colin Firth, iar în ajutor le vine cea condusă de un Colman Domingo care pare tot timpul că știe mai multe decât catadicsește să recunoască, fapt care îl face mai agasant decât omologul zis personaj negativ.
Interpretările sunt onorabile, fără a fi strălucite, excepția notabilă fiind a lui Emily Blunt, care e adorabilă și dedicată și amuzantă pe tot parcursul filmului, inclusiv în momentele care dau rasol.
Și nu sunt rare, căci vârsta nu iartă pe nimeni, inclusiv pe un titan precum Steven Spielberg.
Am simțit nu o dată că acest cineast încă se lasă furat de ideația anilor ’90 sau de naivitatea optzecistă a soluționării unor situații limită.
Iar unele scene de acțiune sunt revizitări fără perdea ale acrobațiilor din Indiana Jones, bunăoară.
Să nu se înțeleagă, totuși, că Disclosure Day este un eșec.
Deși pare că și-ar fi găsit mai bine locul acum un deceniu sau două, are destule secvențe în care se vădește meșteșugul desăvârșit al realizatorului.
Scena interogatoriului la distanța care îi opune pe Colin Firth și Eve Hewson.
Scena invizibilității, ridicolă într-un fel, strălucită într-altul.
Scena mediatică finală, cu acumularea ei globală.
Sper că toți aceia care lucrează de mult timp cu Steven Spielberg au învățat măcar o câtime din arta răpirii spectatorilor din universul cotidian și transportarea lor într-un paralel, unde domnește legea fanteziei.
Dacă da, atunci vom vedea filme chiar și când omul se va aventura printre stele.
