Și privită fără a avea cunoștință de prea multe, această pictură a lui Henri Klagmann de la Muzeul de Arte Frumoase din Nancy ar avea motive să impresioneze.

Focul din stânga sus pare aievea, parcă îți strecoară în nări mirosul de tăciune și în urechi zgomotul unor așchii arzânde.

Faldurile rochiei sunt cu meșteșug redate.

Ipostaza mamei care își urmărește copiii nevârstnici e duioasă.

Mișcarea lor e sugestivă

Până afli că acest tablou este intitulat Medeea.

Iar dacă știi cine a fost Medeea și ce a făcut până la urmă, imaginea căpătă noi conotații, iar anumite detalii ale ei explodează în semnificație.

Uitați-vă numai la modul aproape palpabil cum s-au albit monturile degetelor care strâng puternic de pumnal.

Privirea pe care o aruncă pruncilor capătă o greutate aproape insuportabilă.

Însăși prezența lor declanșează un mecanism mental al previziunii funestului.

Și așa stau și mă întreb:

E cultura generală un blestem sau o binecuvântare?