Un nou coleg (piesă într-un act)

Personaje:

JAMES BOND – spion

JASON BOURNE – spion

ETHAN HUNT – spion

(O sală de ședințe, cu o masă ovală și câteva scaune capitonate)

BOND: Mai ziceți-mi o dată, de ce ne-am adunat aici?

BOURNE: Ca să primim în echipă un nou coleg.

BOND (contrariat): De ce, nu suntem destui?

HUNT: Mintea omenească nu poate avea niciodată suficiente prilejuri să fie puse la treabă în mod inteligent, James.

BOND: Bun, și cine e respectivul?

BOURNE: Un amator.

BOND: Pe bune, ne bagă amatori pe gât?

BOURNE: Ei, e de fapt The Amateur.

BOND: Incredibil! Și, știe ceva? Luptă corp la corp, ca tine, Jason? Acrobații, ca tine, Ethan? Femei, ca mine? (Mustăcește.)

ETHAN: Nimic din toate astea, dar e de la deștept în sus și e bun de tot cu dispozitivele electronice.

BOND: Și ce, tu nu-l ai pe Benji, de pildă?

ETHAN: Ba da, dar îmbătrânește, iar tehnologia evoluează mult prea rapid pentru oricare dintre noi. Și nici Q al tău nu mai e ce-a fost.

BOND (ușor iritat că nu mai are ce spune, dar perseverează): Cum știi că e într-adevăr deștept?

BOURNE: Și-a dat seama unde e localizat un terorist doar dintr-un selfie al ăstuia.

BOND (ridică ușor din sprâncene): Măi să fie. Bine, fie. Cu femeile cum stă?

BOURNE: Căsătorit, relație stabilă și armonioasă. Din păcate, ea moare. Luare de ostatici.

BOND: Aha, deci e implicat emoțional! De unde știm că nu-i afectează facultățile alea mintale pe care mi le tot lauzi, Ethan?

HUNT: Toți am trecut prin asta, James, și iată-ne aici, totuși. Iar în cazul lui, dorința de răzbunare i-a sporit randamentul intelectual. Ca să nu mai zic de motivație.

BOND: Bine, bine, deci avem un tocilar cu cap pe care vrem să-l integrăm la noi în branșă. Ce facem când ne arde buza și avem nevoie de oameni de teren?

BOURNE: A primit antrenament de agent operativ.

BOND: De la cine?

HUNT: De la Morpheus.

(Se lasă o tăcere semnificativă. BOND ridică și mai mult din sprâncene, dar tot nu vrea să cedeze.)

BOND: E dispus să călătorească sau e de-ăla care vede câte un sezon de Seinfeld într-o noapte și de-abia ajunge la supermarketul din colț pentru bere și covrigei?

ETHAN: A fost la Paris, la Istanbul (BOND pufnește, amintindu-și ceva plăcut), la Madrid, pe coasta Mării Baltice și la Constanta.

BOND: Constanta?! Ce e asta, constanta universală? (Râde, încântat de propria-i glumă.)

BOURNE: Nu, se pronunță Constantza, e port la Marea Neagră în Roumania. Pe-acolo trec multe, migranți, arme, țigări de contrabandă.

BOND: Aia e când bagi o țară în Schengen de complezență.

BOURNE: Sunt în UE și NATO, de-aia.

BOND: Care NATO?

(Râd toți amar.)

BOND: Cu autoritatea cum stă?

BOURNE: O respectă, dar nu ezită să își pună superiorii la punct, când se dovedesc a fi corupți sau incompetenți.

(Pentru prima dată, BOND pare că a auzit ceva ce l-a impresionat. Se gândește. Ceilalți așteaptă răbdători.)

BOND: Of, hai să-l vedem pe tip, dar vă avertizez, nu îi acord încredere deplină din prima. Ethan, îl iei lângă tine, mi se pare că vă potriviți cel mai bine.

HUNT: De acord.

(HUNT scoate telefonul și trimite un mesaj. După aproape un minut, se aude o bătaie la ușă, care se deschide parțial și apare un tânăr smead, un pic adus de spate și cu ochi ușor bulbucați, dar expresivi. Nu îndrăznește să pășească înăuntru. HUNT și BOURNE se uită la BOND, care face un gest aprobator din cap. HUNT se întoarce către noul venit.)

HUNT: Te rog, intră, Charlie. Ia loc.

(Cortina.)

We Don’t Need Another Tina

A plecat dintre noi Tina Turner, imensă cântăreața, înzestrată cu o voce răsunătoare și cu o prezență scenică impunătoare.

A lăsat în urmă o colecție de cântece deosebite, dar și povestea eliberării de căsnicia dezastruoasă cu Ike Turner, care a descoperit-o, a lansat-o în lumea muzicii, dar a și abuzat-o fizic și emoțional în fel și chip.

Și partea artistică, și cea umană se regăsesc în What’s Love Got to Do with It, film din 1993 cu doi merituoși nominalizați la Oscar, Angela Bassett și Laurence Fishburne.

Ca biografie de acest fel, pelicula regizată de Brian Gibson urmează o rețetă clasică a genului, cu numere muzicale entuziasmante și scene intime de efect, rezultatul fiind mai degrabă un șirag coerent, decât o evoluție psihologică foarte credibilă.

Angela Bassett intră în galeria interpreților care, fără a semăna ca două picături de apă cu modelul din realitate (vezi cazul lui Rami Malek), reușesc performanța de le a reda extraordinar manierismele, astfel încât îți întrețin vremelnic iluzia că îi ai în fața ochilor. Când se dezlănțuie în fața publicului, Bassett e copleșitoare.

În privat, însă, e dominată, nu doar pentru că așa o cere partitura, dar și actoricește, de partenerul de ecran. Laurence Fishburne, înainte de a se fi ocupat cu scoaterea cetățenilor din Matrix, avea în tinerețe preocupări simțitor mai antisociale.

Arsenalul de abuzator și manipulator pe care îl desfășoară aici e de manual, pur și simplu.

E fermecător când vrea.

E dezechilibrat emoțional.

E odios.

Deși scenariul filmului e convențional și soluționează anumite conflicte în mod simplist, ba chiar prin curat deus ex machina, are măcar meritul că această poveste a Tinei Turner devine una arhetipală, prezentând clinic o multitudine de manifestări ale terorismului relațional, de la microagresiuni verbale și la starea de dependență financiară la violență nemiloasă și opresiune sexuală.

Remarcabilă și lăudabilă este onestitatea de a prezenta un aspect important al acestor relații abuzive – că victima este uneori și complice.

Sunt câteva scene dureroase, în care personajul Angelei Bassett e cu fața tumefiată, dar tot îi găsește scuze celui care a bătut-o.

Una dintre melodii emblematice ale Tinei Turner este We Don’t Need Another Hero.

Așa e.

Nu avem nevoie de încă o Tina Turner, pentru că a fost prea mare pentru a fi duplicată.

Și nici n-avem nevoie de vreo altă persoană care să se lase abuzată, umilită și persecutată.

Nu răbdați!

Strigați!

Fugiți!

Luptați!