La Haine 2.0

Parisul este un oraș de vis.

În zona sa istorică pășești prin locuri pe unde s-a scris istorie, reală și fictivă.

Dar există în Paris și zone unde domnește mizeria, umană și arhitecturală, zone unde oameni au destine brutale și aripi frânte.

O astfel de zonă este Montfermeil, unde Victor Hugo îl plasează pe infamul Thenardier din Mizerabilii și pe care regizorul și scenaristul Ladj Ly o alege drept cadru pentru Les Miserables al său.

Pelicula are o latură de Training Day – un polițist din provincie se alătură unei secții din această zonă și are de înfruntat ambiguitatea profesională a colegilor și toate straturile de declasare din jurisdicția sa.

Cealaltă latură a filmului este La Haine al lui Mathieu Kassovitz, adus la zi și altoit cu ceva Cidade de Deus, mai ales prin modul cum dezvoltă universul aparte al adolescenților forțați să trăiască și să supraviețuiască la marginea societății.

Toate aceste trimiteri nu știrbesc cu nimic din meritul lui Ladj Ly în calitate de cineast. Creația sa este alertă, perfect închegată, complexă moral și deloc corectă politic.

Te-ai aștepta ca o producție de acest gen din Franța, unde oamenii încă mai cred în socialism cu tărie, să încline către stângism, însă Les Miserables impresionează în primul rând prin modul cum prezintă păienjenișul relațiilor de putere din suburbia pariziană într-un mod captivant, echilibrat și chiar amuzant.

Așa îi distingi pe traficanți, pe jihadiști, pe bișnițari, pe circari, pe polițiști, aceștia din urmă nefiind decât una dintre facțiunile care compun acest mozaic.

Există o teză spre final, când lucrurile iau amploare și explodează la propriu și la figurat – revolta aceea înfricoșătoare, care poate mătura totul în cale, fără a mai ține cont de nimic.

Să ne temem și să prevenim așa ceva, pentru că nimeni nu i se poate opune.

Excelent jucat, cu o distribuție care ilustrează impecabil acea metaforă a sufletelor cenușii în jurul cărei Philippe Claudel își construiește romanul cu același titlu, Les Miserables ne reamintește blazonul pe care cinematografia franceză îl are de apărat.

Iar pe acest blazon stă scris:

Am știut și încă știm să facem concurență Hollywoodului.