Numele trandafirului are o aureolă atât de puternică, încât orice altă creație similară iese cumva în dezavantaj față de romanul lui Umberto Eco.

Sacred Hearts al lui Sarah Dunant reușește nu numai să nu fie intimidat de ilustrul predecesor, ba chiar să revendice titlul de echivalent feminin al acestuia.

Cartea este plasată într-o mânăstire din Ferrara în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. O tânără pe nume Serafima este adusă acolo împotriva voinței ei și, pentru a fi îmblânzită, ajunge să servească drept ajutor în dispensarul și grădina de plante medicinale gestionate de taciturna soră Zuana.

Observați că, dincolo de cadrul monastic în care este plasată, cele două romane prezintă același raport maestru-ucenic, cu diferența că în cel al lui Sarah Dunant, relația este mult mai complicată, dacă nu chiar volatilă.

Și, așa cum povestea imaginată de Umberto Eco este populată de pitorești sau caricaturale figuri monahale, și această prezintă o galerie pe măsură de personaje foarte bine reliefate, în frunte cu stareța Madonna Chiara, politiciana desăvârșită.

Și Umberto Eco, și Sarah Dunant au recurs la o documentare temeinică, dar, dacă semioticianul-scriitor a etalat-o cu un aer erudit și lipsit de indulgență față de cititorul neavizat, autoarea de față o face mai discret, astfel încât toate puzderia de detalii care recreează viața și dramele dintr-o astfel de mânăstire catolică, precum și incursiunea în medicina vremii, dominată de botanică, sunt adaosuri plăcute ale narațiunii, nu impedimente ale ei.

Numele trandafirului și-a cucerit faima și ca roman polițist. Suspansul care este întreținut pe parcurs își găsește o încununare grandioasă și e greu de concurat.

Și totuși Sacred Hearts nu suferă prea mult din cauza acestui handicap. Zbaterile acestor călugărițe și evoluțiile lor emoționale sunt palpitante prin veridicul lor.

Numele trandafirului și Sacred Hearts.

Cununați aceste două titluri în lectura voastră.

Iar odrasla va fi o experiență mai mare decât suma celor două părți.