75 de ani dintre care câțiva au fost și-ai mei

De 75 de ani, Craiova are privilegiul de a asculta muzică pe viu.

Muzică clasică, muzică de de calitate, muzică de patrimoniu.

În această perioadă cât o viață de om, câțiva ani îmi aparțin și mie, ca umil spectator care a descoperit, târzior, dar mai bine decât niciodată, beneficiile audiției nemijlocite de tehnologie.

Nu puteam, astfel, să ratez concertul aniversar de la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, nu doar pentru a-mi aduce astfel micul omagiu, ci pentru că m-aș fi văduvit nepermis de câteva momente fără seamăn.

Întors în urbea natală, ilustrul violonist Liviu Prunaru a demonstrat pe scena filarmonicii craiovene nu doar o virtuozitate pe care i-am gustat-o îndeaproape (am stat pe rândul al doilea), dar și o imensă capacitate de colaborare, proprie artiștilor care trăiesc prin plăcerea artei, nu a gloriei ei.

Mărturie stă duioșia interpretării alături de soție – Valentina Sviatlovskaya-Prunaru în timpul Concertului în Re minor pentru două viori și orchestră de cameră, BWV 1043 de Johann Sebastian Bach, compoziție care proclamă eternul farmec al barocului.

Mărturie stă și dialogul aproape tangibil cu pianistul Mihai Ungureanu în timpul Concertului în Re minor pentru vioară, pian și orchestră de corzi de Felix Mendelssohn-Bartholdy, creație romantică de o sublimă complexitate.

Nu în ultimul rând, Liviu Prunaru n-a precupețit să-și transmită dăruirea interpretativă către colegii instrumentiști, iar cel care a servit cu generozitate reținută drept amplificator al acestor trăiri a fost dirijorul Jin Wang.

Confruntat cu așa talent, publicul nu i-a iertat pe acești extraordinari muzicieni și le-a smuls bis după bis, adică alte și alte ocazii de încântare, dar și de pioasă reflecție asupra caracterului trecător al vieții.

Partea a doua a programului a constat în Simfonia nr. 5 în Do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven, a cărei primă parte este tunetul care face să tresalte inimile oricui, inițiați în muzică clasică au ba. Tot acum, am observat o interesantă transformare a dirijorului. Dacă, inițial, era rezervat, preferând să lase soliștii în prim-plan, acum și-a asumat zbuciumul compoziției și l-a canalizat către orchestră, ca o materializare a vibrantului prinos adus victimelor războiului și celor care luptă pentru libertate.

Poziția din rândul al doilea a avut și avantajul de a mă expune la sonoritate vijelioasă a simfoniei, de parcă m-aș fi aflat la prova unei corăbii pe o mare tălăzuită, cu stropi mari de apă izbindu-mă în față, dar, paradoxal, fără a simți pericolul, ci exaltarea.

Mulțumesc, Filarmonica ”Oltenia” Craiova că, de 75 de ani, le pricinuiți unor profani pasionați ca mine astfel de exteriorizări a tot ce înseamnă să fii viu.

Imaginile sunt surprinse de un vechi camarad în multe și felurite acțiuni, Daniel Botea.

1001 și tot nu sunt de-ajuns

De călătorit, se poate călători, dar cu mai puțin chef și cu restricții, așa că ne mai rămâne vreo cale de a ajunge pe meleaguri străine în acel mod vecin cu evadarea?

Se pare că da, după cum mi-a demonstrat cel mai recent concert al Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova.

Prima parte ne-a purtat într-o Iberie tumultoasă, prin intermediul ”Nopților în grădinile Spaniei” pentru pian și orchestră, G. 49 a lui Manuel de Falla.

Ce m-a surprins și încântat deopotrivă a fost că sufletul spaniol surprins de această compoziție nu este doar cel volubil și relaxat al prezentului, ci și acela pătimaș, agresiv, răzbunător pe care l-a ilustrat Goya în Dos de mayo și care i-a dat de furcă lui Napoleon.

Zbaterea dirijorului Ovidiu Bălan a fost în consonanță deplină cu aceste trăiri, iar glissando-urile pianistului Mihai Ungureanu, la care am fost martor nemijlocit, grație poziției în sală, s-au constituit într-o veritabilă chintesență a acestui mozaic de stări de spirit.

De la accentele maure ale creației lui de Falla trecerea la Suita simfonică ”Șeherezada” de Nikolai Rimski-Korsakov a fost aproape organică.

Bogăția și varietatea temelor muzicale care mi s-au desfășurat în urechi, în creier și în psihic au fost arabescuri delicioase, care, printre multe alte evocări mentale, m-au trimis cu gândul la acest superb sport care este patinajul artistic, unde Șeherezada a însoțit reprezentații de neuitat ale unor legende ale gheții, precum Midori Ito, Michelle Kwan, Yuna Kim, Mao Asada, Carolina Kostner sau Evan Lysacek.

Povestitoarea celor 1001 și una de nopți este încă neîntrecută în privința anduranței narative.

Însă, pentru muzică, de zece ori mai multe aventuri nocturne să fie, și tot n-ar ajunge pentru câte basme poate plăsmui.

Imaginile sunt surprinse de același neobosit meloman și cronicar vizual, Daniel Botea.