Acum, cand e lumea chitita pe religii, in special cele active, ai caror adepti se manifesta in plan real si geopolitic, daca vine cineva si pomeneste de mitologie, i se rade in nas si se livreaza un: Mars, ma!

Si totusi, daca stai sa citesti prelegerile lui Joseph Campbell din Cai ale fericirii, constati ca multe dintre raspunsurile la ce este omul sau ce isi doreste sa fie sunt la indemana, se gasesc in toate acele povesti care s-au perpetuat de la Ghilgames incoace.

Autorul este un reputat expert in mitologie, un erudit ale carui cunostinte alearga de la o aprofundata cunoastere a Bibliei sau scripturilor iudaice, la legende si practici ale unor obscure triburi, pitite prin te miri ce colt al planetei. Certificatul de autenticitate al expertizei sale e dat de usurinta in a trece de la un mit la altul in cadrul expunerii unor idei pe care nu ma sfiesc sa le numesc sanatoase.

Cartea este o colectie de prelegeri pe care Joseph Campbell le-a sustinut de-a lungul timpului si, desi trateaza teme diferite, au ceva in comun: daca, la un moment dat, par exagerat de docte sau supraincarcate cu detalii ce i-ar interesa doar pe specialistii in domeniu, toate se incheie cu o concluzie simpla, inteligenta, care innoada firele ideatice tesute pana atunci.

Iata una dintre ele:

Intri in padure prin locul cel mai intunecos, unde nu este poteca. Daca exista deja un drum sau o poteca, este poteca altcuiva; fiecare fiinta omeneasca este un fenomen unic. Ideea este sa-ti gasesti propriul drum spre fericire.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru explicatii fara cusur asupra rolului mitologiei.