BREAKING NEWS! În România e la fel de nașpa ca întotdeauna.
După ce ni s-a transmis până la sațietate asta de către Noul Val Românesc, adică prin ciorbe sorbite prelung, camera smucită, voci ininteligibile și blocuri gri, ni se spune același lucru și de către Și Mai Noul Val Românesc, a cărui trăsătură distinctivă este realizarea impecabilă.
Da, aceasta este paradoxul care mi-a atras atenția la Taximetriști. Deși nu mai sunt tinerel și impresionabil, iar viața nu m-a acrit, ci dimpotrivă, m-a fortificat, vizionarea acestui film m-a usturat mai mult decât pelicule similare tematic de odinioară.
Totul vine, probabil, de la calitatea componentelor și a execuției.
Povestea urmărește avatarurile nocturne a doi taximetriști diferiți ca personalitate, care au de înfruntat demonii unor existențe precare, precum și provocările relaționale cu diverse specimene de clienți.
Foarte compact din punct de vedere al producției, fără hibe de ordin tehnic, filmul beneficiază de un scenariu care are vădite influențe teatrale și care are meritul de a ne oferi și o deplasare emoțională a celor doi protagoniști. La final, fiecare dintre ei va fi suferit o transformare, iar asta e o dovadă de maturitate cinematografică pentru care îi felicit pe condeierii peliculei, Adrian Nicolae și Bogdan Theodor Olteanu, acesta din urmă având de adunat lauri și pentru regie.
Bineînțeles, toate acestea n-ar conta, fără interpretările fără cusur ale tuturor membrilor distribuției, incluzând-o aici chiar și pe Monica Bîrlădeanu.
Evident, Alexandru Ion drept volubilul Lică ia caimacul atenției, însă merită urmărit îndeaproape omologul său mai taciturn, Rolando Matsangos alias Liviu, pentru că în incapacitatea sa de comunicare regăsim o deficiență pe care, eu unul, am identificat-o la cei din jur mai des decât limbuția celui dintâi.
Campioană la furat scenele este Maria Popistașu, Andi Vasluianu are o apariție scurtă, dar de efect, iar Micutzu merită apreciat că încearcă să iasă din tiparul la care el însuși s-a condamnat prin activitatea din comedia stand-up (dacă nu cumva bonomia lui de-aici o fi vreo glumă în sine).
S-a discutat mult despre volumul de înjurături din Taximetriști. Mi se pare un aspect prea puțin important. Filmul nu va fi vreo bornă revoluționară în cinematografia românească și nici nu va intra în istorie drept vreun monument de vulgaritate.
Este doar o dovadă vie și reușită a faptului că, de o parte a ecranului, România progresează.
De cealaltă parte, însă, avem probleme.
În sala de cinema au fost părinți cu copii. Discutabilă alegere, dar generațiile cele fragede sunt precoce în cunoașterea celor lumești, așa că treacă, meargă.
Totuși, m-a durut că în timpul uneia dintre scenele cele mai încărcate emoțional, în care strălucește interpretativ Victoria Răileanu, o scenă care e oricum, numai amuzantă nu, puștanul râdea cu hohote.
Asta e, când aude cuvinte gen ”futut”, un copchil de 11-12 ani ori fuge și se ascunde, ori râde. Dar de ce râdeau mama și bunica lui? Da, ați citit bine, două generații diferite, ca vârstă, experiență de viață și mentalitate, au eșuat lamentabil în a simți fărâma de catharsis pe care Taximetriști se străduiește să o trezească spectatorilor.
Trist. TaximeTrist.
Măcar știm ce avem de făcut.
Să ne purtăm fiecare cât putem de bine, astfel încât cei care vin din urmă să vadă că poți să nu fii nici șmecher, nici papagal și tot să ai o viață bună în țara asta încurcată și frumoasă care este România.
and un barbat iubeste o femeie e in stare de orice pentru ea. Ca de pilda sa o faca actrita, sa ii finanteze un film, sa ii scrie scenariul si sa il regizeze.