
Cum ieși din Craiova și te aventurezi pe dealurile Doljului, te așteaptă descoperiri (și delicii) nebănuite.
Am avut parte de o încă o confirmare acum câteva zile când, alături de gașca mea de bloggeri care, vorba cântecului, nu poate să stea liniștită, am descins la încă un frumos proiect de revitalizarea a moștenirii cultural-gastronomice a ținuturilor noastre.
Este vorba despre Conacul Ciutura, care a aparținut odinioară dascălilor din satul eponim, oameni foarte cu stare (pe vremea aceea educația era prețuită, pare-se).
Confiscat de comuniști și sortit uitării, a fost preluat de un cuplu de olteni inimoși, Angela Rusu Cheita și Ionuț Rusu Cheita, care l-au renovat și își propun să îl transforme într-un loc de odihnă, de răsfăț gastronomic tradițional și de bază de explorare a împrejurimilor (mai mult despre asta, mai la vale).

Le dau cuvântul proprietarilor în a-și expune profesiunea de credință:
La baza conceptului La Conac Ciutura stă gastronomia tradițională oltenească.
Credem că bucătăria unui loc spune foarte multe despre oamenii săi, despre istoria comunității și despre felul în care generațiile au păstrat și transmis mai departe rețetele.
Meniul nostru este inspirat din bucătăria gospodăriilor oltenești, din preparatele care se făceau odinioară în curțile oamenilor și din ingredientele care au definit gastronomia acestei regiuni.

La noi, oaspeții pot descoperi ciorbe tradiționale, inclusiv ciorbă de bureți, ciorbă de raci oltenești – preparată cu ardei uscați și umpluți – ciorbe de cocoș sau de perișoare, saramură de pui sau peste, preparate la tuci, pomana porcului, carne de ied și de capră, sarmale, tocături și alte mâncăruri specifice zonei.
Nu urmărim să transformăm bucătăria tradițională într-un concept sofisticat și îndepărtat de origini. Dimpotrivă, ne dorim să păstrăm autenticitatea preparatelor, să respectăm gusturile și tehnicile culinare moștenite și să le oferim oaspeților o experiență gastronomică sinceră.
Punem accent pe gospodărie, pe creșterea animalelor și păsărilor, pe grădină, livadă și colaborarea cu gospodari și producători locali. Ne dorim ca o parte cât mai mare din ceea ce ajunge în farfurie să aibă o poveste și o legătură cu locul.
După această pledoarie, mă prezint ca martor pentru autenticitatea acestei experiențe.

Să stai lângă focul pe care arde un ceaun măricel, în care sfârâie îmbietor carnea, să vezi cum bucătarul cel priceput mestecă în mămăligă, să sorbi vin fiert dintr-o ulcică sunt trăiri ca într-un roman de Sadoveanu.
Singura diferență e că poveștile depănate în tot timpul ăsta nu sunt în dulcele grai moldovenesc, ci în hâtrul limbaj oltenesc.
Aminteam mai devreme despre Conacul Ciutura ca fiind o bază de unde poți pleca în diverse explorări ale împrejurimilor.
Nu doar că lacul Fântânele este nu departe de colina pe care se găsește pensiunea, dar, povățuit și îndrumat de gazde, am purces în căutarea unui monument de o surprinzătoare importanță.

Este vorba despre Biserica Sfinții Voievozi a fostului schit Ciutura, construită în jurul anului 1650 și care adăpostește picturi murale chiar din acea perioadă, conform spuselor altor vizitatori, căci eu, unul, am găsit-o închisă.
M-a fermecat oricum senzația de liniște pe care o emană întreg locul unde se găsește, precum și unitatea arhitecturală cu alte edificii religioase aparținând acelei epoci, precum bisericile Mânăstirilor Strehareț sau Brâncoveni.
Cu un pic de atenție din partea autorităților, această neprețuită mărturie a trecutului nostru poate fi reabilitată material și valorificată turistic.

Iar ca o răsplată cuvenită unui explorator, am descoperit încă o mică bijuterie istorică:
Acest izvor, care a fost amenajat în 1909 prin bunăvoința unor oameni cu stare, când veacul se năștea, și refăcut de urmașii lor în 1942, în plin război mondial.

Întors la colegii mei care petreceau necontenit, m-am răsplătit pentru drumeție cu niște gustoase plăcinte cu brânză.
Și-am-ncălecat pe-o șa și v-am spus povestea despre Conacul Ciutura așa!
