Multumita prietenilor de la Libris, in momentul acesta citesc o carte in care una dintre figurile centrale este Paul Gaugain, asa ca, in asteptarea recenziei, va ofer un tablou al sau.

Gaugain face parte din suita de pictori mari care nu ma incanta in mod deosebit, fara a-i contesta insa influenta in arta universala. Si francezul si Van Gogh au desavarsit ruperea zagazului picturii, proces inceput de primii impresionisti, dar perceptia mea in privinta formei si, mai ales, a culorilor in care s-au manifestat fiecare difera semnificativ.

Daca ar fi sa le transpunem printr-o sinestezie inversa, a olandezului este un racnet care iti ingheata sangele in vine, dar care te opreste si te obliga sa il asculti, pe cand a confratelui pasionat de Tahiti e ca un tipat strident si enervant, ca acela cand vreo profesoara zgaria cu creta pe tabla.

Am ales acest tablou al sau pentru ca are o figura feminina emblematica pentru Gaugain (tahitianca nu foarte frumoasa la fata, dar cu un corp in care palpita viata si senzualitatea), care poate instiga la niste paralele interesante cu alte nuduri celebre, precum cele ale lui Tizian, Goya sau Manet.

In plus, titlul picturii si prezenta discreta, in plan secund, a unui corb, ma duc automat cu gandul la extraordinarul poem The Raven al lui Edgar Allen Poe, pe care il audiez periodic, intr-una dintre cele trei variante magnifice pe care le-am dibuit pe Youtube: a lui Vincent Price, a lui Christopher Lee sau a lui James Earl Jones.

Fara a avea vreo simpatie deosebita pentru Paul Gaugain, recunosc ca povestea vietii lui are acel ceva care a imbogatit arta cu istoria ei.