Intotdeauna am considerat ca Morometii este cel mai bun film romanesc. Nu numai pentru ca ador cartea lui Marin Preda, dar si pentru ca, luata separat, pelicula regizata de Stere Gulea e extraordinara prin modul cum creeaza un microcosmos mustind de umanitate, singura situatie cand comedia si tragedia pot coexista fara a supara verosimilul. La 20 de ani dupa, Horatiu Malaele reia reteta cu Nunta Muta si ii iese de belea.

Actiunea acestui film se petrece in Romania anului 1953 si se invarte, evident, in jurul unei nunti, in conditiile in care in care tara era inca sub ocupatie sovietica. Mai mult nu va spun, sa nu va stric placerea vizionarii. E suficient sa adaug ca, fara sa am vreo sansa sa ma impotrivesc, am ajuns la concluzia ca este cel mai bun film romanesc facut vreodata. Si singura, scena care da ii da si numele ar trebui sa proiecteze Nunta muta in antologii. Are toate trasaturile Morometilor, dar spiritul neaos de ”dupa noi, potopul” si hazul de necaz sunt descatusate chiar si peste limitele rasului spasmodic. Actori sunt unul si unul, cei tineri fac super echipa cu cei veterani intr-un veritabil all stars romanesc (sunt total de acord cu ce spune Victor despre Tamara Buciuceanu si Victor Rebengiuc).

Cea mai mare satisfactie pe care mi-a provocat-o Nunta muta este aceea ca, atunci cand il priveam, ma bucuram din rarunchii sufletului meu ca sunt roman si ca pot sa gust aceasta capodopera cum numai un roman poate: la maxim!