Perioada interbelică este Epoca de Aur a dramaturgiei românești.

Argumente?

Titanic Vals, Tache, Ianke și Cadîr, Jocul Ielelelor, Steaua fără nume (da, știu, cronologic vorbind, am cam forțat nota cu aceasta din urmă).

Piese care sunt atât fresce subtile ale societății de atunci, cât și expresii ale unor trăiri și conflicte psihologice universale.

În această ilustră galerie intră neîndoios Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu, care a cunoscut nenumărate puneri în scenă, dintre care una, recentă, a poposit la Craiova de curând.

Abordarea regizorală a Oanei Cămărășan este de a deplasa piesa dinspre o elegie a căutării conexiunii umane către un spectacol burlesc, care să exploateze abilitățile interpretative ale distribuției, care o are în frunte pe Oana Pellea și din care mai fac parte Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian și George Rotaru.

Că Oana Pellea e o actriță mare, știam.

Dar, dincolo de faptul că rolul ei, al Stăvăroaiei, e supradimensionat, se simte o prea apăsată hotărâre să smulgă hohote și aplauze de la public.

Ea e capul de afiș, desigur, dar nu e un argument suficient pentru răsturnarea întregii logici a piesei.

La fel sunt și multe alte momente care pun accentul pe mișcare scenică și mai puțin pe declamația superbei poezii a replicilor imaginate de G.M. Zamfirescu.

Ce-i drept, au fost scene când am râs copios, vârful fiind atins de relatarea Cristinei Casian alias Mioara despre încercarea de seducție din partea Morții Obosite.

Însă toate giumbușlucurile fernandeliene atârnă prea greu, iar ceva din Idolul și Ion Anapoda se pierde.

Ceva important.

Personalitatea protagonistului e un foarte complex studiu de caz al inadaptatului, al celui care întâmpină bariere în nemilosul joc al vieții.

Iar toate glumițele ne obturează ocazia de a-l examina pe îndelete.

Apoi, citind printre rânduri, putem vedea în personalitatea Frosei toate efectele nocive ale unor abuzuri emoționale sistematice.

Și nu se vorbește despre bullying peste tot acum?

Însă și asta se diluează în noianul de giumbușlucuri pe care actorii le prestează cu profesionalism.

N-am plecat de la această versiune de Idolul și Ion Anapoda cu regretul de a o fi văzut-o.

Dar mi-e limpede că, oricât de benefic ar fi râsul, nu e loc de comedie oriunde și oricând.