O capodoperă pentru care am plătit prea mult

Irene Nemirovsky a fost o mare scriitoare.

Ce am întrezărit în volumul care reunește două scrieri mai scurte – Dușmanca și Balul – s-a vădit indubitabil în Suita franceză.

O carte care, prin însăși valoarea ei multiplă, s-ar fi impus fără dificultăți chiar și în peisajul atât de august al literaturii franceze, dar care beneficiază și de aura tragismului și a miracolului regăsirii.

Evreică de origine, Irene Nemirovsky a fost victima antisemitismului încă de dinainte de Al Doilea Război Mondial (în 1938 i s-a refuzat cetățenia) și a ajuns într-un lagăr de concentrare în timpul ocupației germane, unde a murit în 1942.

Fiicele ei au supraviețuit, însă, și au salvat manuscrisele mamei lor, iar în 2004 a apărut această mărturie extraordinară a perioadei pe care autoarea o descria și o recompunea literar chiar în timp ce evenimentele se desfășurau, iar tăvălugul istoriei se apropia funest chiar de ea.

Dincolo de scriitura impecabilă, de finețea pur umană cu care sunt trasate personajele, de coerența și empatia cu care sunt priviți și francezii, și germanii (în special în partea a doua, intitulată Dolce), impresionează și chiar cutremură precizia și obiectivitatea cu care Irene Nemirovsky descrie reacțiile unei țări înfrânte și relațiile ambivalente dintre ocupați și ocupanți (ceva similar am regăsit și în Le dernier métro al lui Francois Truffaut).

În romanele sale, excelente de altfel, Patrick Modiano încearcă să exorcizeze traumele ocupației germane, însă o face având de partea-i detașarea dată de timp.

Irene Nemirovsky și-a asumat o sarcină infinit mai grea:

Să rămâne fidelă idealurilor sale estetice și umaniste, chiar când destinul său psihic și biologic era călcat în picioare.

O asemenea tărie de caracter ar merita un premiu Nobel postum dublu, atât pentru Literatură, cât și pentru Pace.

Azi e Ziua Națională a Franței, iar în mijlocul celebrărilor, ar merita ținut un moment de reculegere în memoria unei femei care ne vorbește cu blândețe, compasiune și umor chiar și dincolo de moarte.

Merci pout tout, Irene Nemirovsky!