Voioșie și hoție în lumea de jos

Pentru o peliculă care câștigat cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, Oliver! apare surprinzător de rar în antologiile dedicate musical-urilor de legendă.

Motive să nu se califice pentru primul unsprezece al unui dream team al acestui gen cinematografic ar cam fi.

Povestea punctează, mai degrabă decât redă, momente din Oliver Twist al lui Charles Dickens, iar peripețiile picarești ale orfanului care ajunge în cârdășie cu membrii ai lumii interlope victoriene se soluționează în manieră deus ex machina neconvingătoare, chiar și într-un univers fictiv atât de permisiv.

Protagonistul (jucat de un ingenuu Mark Lester) este adorabil, aproape prea adorabil, iar la numerele muzicale care îi revin a fost dublat în stil de-a dreptul hermafrodit. Suferințele tipic dickensiene la care trebuie supus sunt estompate, așa că nu îi duci grija, nici în cele mai amenințătoare situații.

Spațiile în care are loc acțiunea, deși fără cusur construite de Carol Reed, un mare estet al formelor și unghiurilor, o localizează doar aproximativ într-o Londră a secolului al XIX-lea, iar uneori sunt atât de geometric conturate, că se întrezărește materialul-sursă teatral, păcat major, deoarece multe alte creații din branșă au reușit să îl facă uitat.

Scăderile pe care le sesizezi ușor nu pot umbri și calitățile lui Oliver!, la fel de facil de deslușit.

Cele mai multe dintre melodii sunt seducătoare, au versuri haioase, iar coregrafia unor numere dansante este uluitoare. Nu sunt singurul care s-a lăsat fermecat de acest aspect, căci aceea care l-a asistat pe Carol Reed în a le organiza și integra, Onna White, a primit un Oscar special, o raritate în istoria îndelungată a acestor premii.

Distribuția se achită onorabil de bruma de interpretare pe care i-o permite mizanscena, cu două excepții nu doar notabile, ci vitale – personajele lui Fagin și ale lui Artful Dodger.

Primul, jucat de Ron Moody cu un așa aplomb al insidiosului, cum rar mi-a fost dat să văd, este veritabilul star al filmului. Fiecare dintre secundele-i de ecran oferă ceva aparte, de la vocea hărăită sau figura deloc corectă politic (poț să juri că e un evreu de-al lui Rembrandt sau Grigorescu) la zbânțuielile îndrăcite din secvențele muzicale.

Puștiul Jack Wild, un mini-Gavroche volubil și împielițat, pune atâtă savoare în prestație, încât momentele care îl alătură ultra-drăgălașului Oliver Twist îi fac acestuia din urmă un mare deserviciu.

Nu întâmplător, ambii actori au fost nominalizați la Oscar, iar acele câteva ocazii în Fagin și The Arful Dodger sunt în tandem scot această peliculă din lotul lărgit al musical-urilor și îl introduc în primul unsprezece, pentru un pic de glorie în minutele de prelungire.

Oricum, chiar dacă nu e titular, Oliver! nu dezminte axioma:

Musical-ul este forma supremă a cinematografiei.