Western freudian

hud1

A naibii ea de arta! Cum te face sa indragesti personaje cu  un comportament pe care l-ai detesta din rasputeri in lumea reala!

Cam asa stateam si reflectam in timp ce vizionam Hud. Nefiind un film care te solicita prea mult, mi-am permis divagatiile astea si chiar si altele pe care o sa vi le impartasesc imediat.

Filmul regizat de Martin Ritt este un western fara actiune, fara impuscaturi, dar intens din punct de vedere psihologic si spectaculos prin economia de mijloace care redau elementele specifice genului: spatii prafuite, cai, vite si cowboy pintenati.

Paul Newman este Hud, un tip caruia i se rupe de tot si de toti, care face ce vrea, cand vrea si nu da socoteala nimanui. E un fustangiu si un bautor inveterat, un rebel fara alta cauza decat a propriei persoane. Newman se lasa absorbit de personaj cu o daruire magnifica. Cu impresia proaspata in minte, as fi tentat sa afirm ca este cel mai bun rol al sau, insa mi-aduc aminte de Cat on Hot Tin Roof, The Hustler, The Sting, The Verdict si ma temperez. Nu e o tragedie a indeciziei, dimpotriva, am mai tras o concluzie: au existat superstaruri ale perioadei de aur a Hollywood-ului care si-au faurit legenda si in afara ecranului. Paul Newman n-a avut nevoie.

hud2

Lui Hud i se opune tatal sau, interpretat cu o gravitate retinuta de Melvyn Douglas. Sunt momente pe care veteranul actor (acelasi care ii da replica Grettei Grabo in Ninotchka in 1939!) le domina complet – e vocea bunului simt si a respectului fata de ceilalti. Vazandu-i impreuna sau separat, mi-a incoltit ideea ca personajele lui Newman si Douglas sunt cele doua extreme ale psihicului, asa cum le-a propus Freud: Sinele – dominat de pasiuni si pofte, respectiv Supra-Eul – preocupat de reguli, scrise si nescrise, si care actioneaza conform lor.

Intre cei doi este tanarul interpretat de Brandon De Wilde, care are o tinuta morala apropiata de a bunicului, insa care nutreste o admiratie adolescentina fata de ispravile si persoana unchiului. Un personaj mai plat, cam prea moralist, dar necesar, pentru a intregi spectrul psihologic pe care il propune filmul.

Patricia Neal in rolul menajerei care le are si cu gatitul este o prezenta aparte. A luat Oscarul pentru rol principal, desi nu are mai mult de 20 de minute insumate de prezenta pe ecran, deci, tehnic, s-ar fi incadrat mai degraba la rol secundar. Insa, asa cum se spune ca un barbat construieste o casa, insa o femeie o face un camin, tot asa personajul ei umanizeaza filmul, care ar fi fost prea arid si masculin. Interpretarea ei are dimensiuni diferite. Femeie divortata trecuta de prima tinerete, ar vrea sa mai spere, dar se teme, e atrasa, dar si respinge aerul de pradator al lui Hud, e materna fata de pustan si grijulie fata de batran.

Dintre toate placerile pe care le poate oferi un film, Hud iti ofera pe indelete ocazia sa admiri niste actori formidabili. Spuneti-mi una mai importanta decat asta.

hud4