Durerea între introversiune și extroversiune

Biserica Santa Maria della Vita din Bologna e ușor de ratat.

Situată pe una dintre străzile populate care radiază din Piazza Maggiore, pitită între alte clădiri de înălțimi similare, nu e o clădire care să atragă atenția în sine.

Însă, un afiș cu un chip deosebit de expresiv mi-a trezit curiozitatea, iar aceasta a fost răsplătită înzecit.

Acest edificiu religios baroc adăpostește un grup statuar pe care nu mă sfiesc să îl pun pe același plan cu marile creații ale Renașterii, ale unui Donatello sau Michelangelo – Jelirea lui Hristos de Niccolò dell’Arca.

Poate că faptul că această operă este realizată în teracotă, un material considerat a fi mai puțin nobil decât marmura, să fi dăunat impactului ei în posteritate.

Altminteri, e greu să te sustragi intensității ei dramatice.

Am stat și am admirat-o îndelung, astfel încât am văzut diverși turiști venind, oameni chitiți să mai bifeze încă un punct din ghidurile standard pe care le aveau în mână și care au simțit brusc nevoie să se așeze, pentru a primi în plin șocul de a te confrunta cu o așa expresie a durerii.

E suficient să te uiți la postura, dar și la chipul Mariei Magdalena, care e apogeul unui crescendo al deznădejdii care evoluează din stânga spre dreapta.

Atât cât mi-au permis măsurile de protecție a operei, am examinat-o din toate unghiurile posibile.

Întâmplarea foarte fericită a făcut ca, exact în perioada când am vizitat Santa Maria della Vita, biserica să mai găzduiască un grup statuar cu exact aceeași tematică.

Acesta se intitulează Epifania durerii și a bucuriei a artistului contemporan Ilario Fioravanti și înfățișează tot un ansamblu de personaje care veghează trupul neînsuflețit al lui Iisus.

Poate că imaginea pe care am surprins-o nu lasă să răzbată trăirile figurilor, aparent placide, dar m-am apropiat de fiecare în parte și am văzut tot durere.

Însă ce diferență între exprimarea ei de aici și cea cutremurătoare a lui Niccolò dell’Arca!

Așa am compus mental extremele continuumului introversiune-extroversiune, cu care psihologia încearcă să explice multitudinea de manifestări ale emoțiilor omenești.

Și, ca în orice experiment care generează concluzii, chiar în cadrul bisericii Santa Maria della Vita am avut parte de elementul de control.

Curatorii expoziției dedicate lui Ilario Fioravanti au avut înțelepciunea să plaseze Epifania durerii și a bucuriei în oratoriul care adăpostește și Adormirea Fecioarei Maria a lui Alfonso Lombardi, o altă operă renascentistă de mare intensitate emoțională.

Admirându-le împreună, mi s-a parafat concluzia că oamenii sunt uniți prin ce simt, dar despărțiți prin modul cum o fac.