Festivalul Shakespeare din 2022 a debutat cu 887, o piesă despre memorie, despre procesele ei, cognitive și afective, despre cum e distorsionată, despre cum e îmbogățită, despre cum ne guvernează viața din momentul când înmagazinează chiar și cele mai mărunte detalii.

Ca urmare, fac un inventar al momentelor care mi-au pus hipocampul și amigdala la muncă, știind că sunt astfel mai bogat, mai amuzat, mai înțelept pentru viitor.

***

Revelația de la 887, survenită nu chiar imediat după începerea piesei, că îl am în față pe însuși Robert Lepage. Robert Fuckin’ Lepage!

Această mică spectatoare patrupedă de la concertul Much Ado and All That Jazz din Grădina Botanică din Craiova.

Stânjeneala publicului când, în debutul lui Macbett al lui Ionescu/Purcărete, unul dintre actori strigă ”Vrem autonomie!”. În maghiară.

Bâțâitul din cap de la toate (TOATE!) melodiile din Furtuna de Ada Milea.

Foșnetul magic al arborilor la Visul unei nopți de vară din Parcul ”Nicolae Romanescu”.

Dexteritatea interpreților din Othello al lui Korsunovas. Unii merg strâmb și biped, iar ei declamau și unelteau și sufereau pe roți, frate!

Accentul quebecois al lui Robert Lepage, care mi-a demonstrat că știința-mi de franceză e limitată.

Pădurea de microfoane din Furtuna Adei Milea.

Robert Lepage folosind mobilul cu multă dibăcie.

Hârjoneala liliecilor pe cerul crepuscular al Grădinii Botanice și pe fundalul sonor al vocilor excelente ale soliștilor din Much Ado and All That Jazz.

Corabia de pe marea învolburată din Othello.

Strungăreața Ancăi Sigartău. Da, Anca Sigartău din Liceenii comunismului cântă/joacă în Furtuna Adei Milea și mai și folosește tot felul de instrumente de percuție exotice.

The Northman și Maleficent alias Oberon și Titania, făcându-și apariția în Visul unei nopți de vară. Era răcoare, dar atmosfera s-a încins brusc.

Decapitatul din Macbett, aruncând-și propriul cap în hazna, spre neliniștea celor din public (mulți s-au foit în jurul meu în momentul acela).

Faptul că 887 al lui Robert Lepage mi-a adus aminte de 154F al lui Iulian Fira.

Când unul dintre personajele din Furtuna Adei Milea își povestește o halucinație, melodia e de reggae. Subtil, man!

Trupele speciale care dau buzna în sală la Macbett, încă un prilej de neliniște în public.

Scena sublimă de amor din Othello.

Speak White recitată cu patos și revoltă de Robert Lepage.

Roderigo și tot ce face și spune în Othello al lui Korsunovas.

Regretul că Furtuna Adei Milea s-a terminat, ogoit de drumul spre Visul unei nopți de vară din Parcul Romanescu.

Demontarea decorurilor din Macbett în timpul discursului de final, curată ilustrare a unei povești pe care mi-a spus-o cineva implicat în politică, despre un demnitar din Craiova, școlit în vremea partidului unic, care nu s-a oprit din citit propriul discurs, nici după ce s-a luat lumina și au căzut bucăți de moloz din tavan.

Finalul din Othello.

Faptul că, mutând-mă de la Festivalul Shakespeare pe malurile Senei, la primul buchinist care mi-a ieșit în cale am văzut asta:

Acum ce să fac, aștept Festivalul Shakespeare 2024 și mă bazez că memoria celui din 2022 se adăuga celorlalte și mă va ține fericit.

Credit foto: Albert Dobrin.