Hai, nu va mirati asa, daca ati vazut The Martian, ati identificat si voi cele (cel putin) trei surse de inspiratie dupa care e construit filmul asta de mare succes.

Sa le luam pe rand.

Gravity – in urmatorii multi ani, orice filme care au vreo treaba cu tipii aia in alb care raspund la numele de astronauti vor fi condamnate sa fie comparate cu maiastra realizare a lui Cuaron. In regula, subiectul din The Martian se bazeaza pe o carte, insa scenele dinspre final din spatiu au un iz cunoscut.

Interstellar – daca nu va convine Gravity, aveti pelicula lui Nolan. Aceeasi tipi in alb, printre care si Matt Damon singur pe o planeta si Jessica Chastain care face ceva legat de spatiu. Typecasting fara niciun fel de perdea, dar inspirat, nimic de zis in privinta asta.

Cast Away – daca nu vedeti subtilitatea acestei paralele, ganditi-va asa: prim-planuri insistente cu Tom Hanks grasut la inceput, slabanog la final, Matt Damon exagerat de bine facut la inceput, slabanog la final.

Revenind strict in sfera filmelor astronautice, afirm cu maxim simt de raspundere ca The Martian este cel mai putin profund in demersul sau, iar asta il face cel mai distractiv dintre toate. N-are fineturile senzoriale si groaza emanata de Gravity si nici pedanteria stiintifica din Interstellar, insa are mult umor.

Un umor nelalocul lui, date fiind situatiile in care apare, insa care functioneaza de minune in a risipi tensiunea momentelor de deznadejde si a umple neverosimilul solutiile care se prezinta.

Distributia e buna si face treaba buna. Matt Damon e seful lor in materie de interpretare, dar am apreciat si entuziasmul lui Chiewetel Ejiofor, gravitatea (considerati ca v-am facut cu ochiul aici) lui Jeff Daniels, dinamica rotofeie a lui Benedict Wong sau accentul interesant al lui Aksen Hennie. Pe Sean Bean sau Jessica Chastain nu pot sa-i vorbesc de rau, dar nici de bine.

Cat despre regie, numai de lauda. Ridley Scott s-a scuturat de toate fiascourile recente si a lucrat cu o verva tinereasca, de nu-i dai cei 80 de ani. Alternarea dintre peisajele terestru, spatial si martian e strunita cu fermitate si cu un excelent simt stilistic. Ca si in cazul lui Scorsese de acum cativa ani, parca ar merge sa i se acorde lui Ridley Scott un Oscar pentru regie, unul onorific, care sa ia in calcul ca vorbim de acelasi om care ne-a dat Alien, Blade Runner si Gladiator.

The Martian nu plesneste de originalitate in strafunduri, insa are doua ore si jumatate care trec fara sa-ti dai seama.