Drama omului vs. drama istoriei

Există o scene celebră în From Here to Eternity, cu Deborah Kerr şi Burt Lancaster pe o plajă, sărutându-se cu foc şi măturaţi de valurile care vin şi pleacă.

O scenă care a făcut senzaţie, care a fost copiată şi parodiată apoi până la saţietate.

Timpul a acţionat asupra acestui film al lui Fred Zinnemann (care îl regizează cu aceeaşi migala un pic rece precum A Man for All Seasons sau The Nun’s Story) exact ca acel flux şi reflux maritim: l-a curăţat de anumite îndrăzneli (care acum ar părea desuete) şi i-a mai dezgolit anumite clişee, însă, monumentală realizare a cinematografiei, rămâne neclintit în povestea celei de-a şaptea arte prin nenumărate alte motive.

Acestea se întrupează în actorii care populează un loc cu un nume cu rezonanţă imediată: baza de la Pearl Harbour.

Montgomery Clift lasă aici încă o mărturie a imensului său talent (de care ne-a văduvit prematur, graţie unei vieţi neliniştite), materializat acum în rolul soldatului care încearcă să îşi reprime pornirile violente şi să adopte un aer stoic, sabotat de marele inamic al acestei atitudini, dragostea.

Destinatara afecţiunii sale este Dona Reed, o fată de cabaret care îşi doreşte să iasă din această lume şi să devină o persoană respectabilă, iar superba sa ambivalenţă mi-a adus aminte de mecanismul iluziilor din Of Mice and Men.

Burt Lancaster uzează şi aici de statura sa impozantă şi cazonă, însă îi adaugă o nunaţă interesantă, a puterii din spatele tronului. Ca adjunct al unui superior lipsit de autoritate şi charismă, personajul său trebuie să asigure ordinea în unitate, fără a ştirbi aparenţele ierarhice.

Aerul său viril nu scapă soţiei deziluzionate a comandantului, jucată de minunata Deborah Kerr, într-un rol atipic pentru suita de personaje serafice pe care le-a interpretat de-a lungul carierei (Heaven Knows, Mr. Allison, Black Narcissus sau The King and I).

Pentru mulţi, de atunci şi de acum, marea revelaţie din From Here to Eternity rămâne Frank Sinatra în rolul unui soldat italo-american arţăgos şi nesupus. Marele cântăreţ, care a mai dovedit calităţi actoriceşti şi cu alte ocazii (The Man with the Golden Arm), e aceeaşi expresie a arhetipului rebelului fără cauză, care făcea carieră în epocă, însă într-o cheie mai puţin lirică, dar, aş îndrăzni să spun, mai umană.

Apucăturile-i deloc recomandate într-o lume a milităriei îl pun în conflict cu personajul lui Ernest Borgnine, acelaşi bonom Marty de mai târziu, care aici redă agresivitatea doar din câteva tuşe faciale.

Aceste figuri umane se ceartă, se bat, se amorezează, se revoltă, însă, când are loc atacul japonez asupra bazei, toate pasiunile omeneşti devin neînsemnate în comparaţie cu drama care va cataliza evenimente epocale la nivel planetar.

De indivizi precum ei istoria va uita, nu însă şi când prind viațăîntr-un film grandios precum From Here to Eternity.