Tensiuni feroviare

Am fost în situația de a călători dus-întors (la distanță de câteva zile) cu trenul, incluzând aici și drumul de la Gara de Nord până la aeroportul ”Henri Coandă”, și, de fiecare dată, am trăit momente de tensiune și incertitudine.

S-a stricat locomotiva, a pornit din nou în mod neașteptat, s-a stricat iar, un tren a fost oprit într-o stație fără vreo explicați, astfel încât și eu, și alții ne-am văzut nevoiți să alergăm nebunește, ca să prindem legăturile din gară.

Ce să mai, voiajul feroviar e, în România, pricină de mare suspans, motiv pentru care am rememorat două filme de gen, care au multe lucruri comune, cel mai important fiind că acțiunea are loc, în mare parte, în tren.

Primul dintre acestea este The Lady Vanishes (1936), realizat de Alfred Hitchcock.

Al doilea este Night Train to Munich (1940), regizat de Carol Reed.

Fără a fi capodoperele definitorii ale celor doi cineaști, amândouă arată ce pricepuți meșteșugari ai ecranului erau.

Ambele au o au în prim-plan pe Margaret Lockwood, prinsă într-un hățiș de dedublări și minciuni, care vizează dispariția și reapariția unei persoane mai în vârstă, fiind nevoită să se descurce cum poate și neștiind în cine să se încreadă.

De fiecare dată o scoate la capăt ajutată de un englez sadea, sarcastic, dar inimos, de care se și amorezează.

În primul caz este vorba de Michael Redgrave (tatăl cel puțin la fel de iluștrilor Vanessa, Corin și Lynn), în al doilea de un tânăr și uscățiv Rex Harrison.

Amândouă filmele beneficiază de aportul comic, dar și narativ al duetului format dintre Basil Radford și Naunton Wayne, întruchipări arhetipale ale neprețuitului mod britanic de odinioară de a primi lumea și a acționa chiar și în cele mai dificile situații.

Personajele dubioase ale celor două filme au multiple conexiuni.

Pe amândoi îi cheamă Paul – Paul Lukas și Paul Henreid.

Ambii actori s-au născut pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar și și-au făcut un nume la Hollywood sprijinindu-se pe talent, dar și pe exoticul accent est-european.

Apogeul carierei fiecăruia dintre ei are, cumva, legătură cu cel mai iubit film din toate timpurile: Casablanca.

Paul Lukas i-a furat lui Humphrey Bogart Oscarul în acel sezon, prin rolul dintr-o peliculă cu tematică similară, A Watch on the Rhine, în timp ce Paul Henreid întregește triunghiul amoros care se desfășoară la Rick’s (este ”the other guy”, după cum apare în hilarele discuții din When Harry Met Sally).

Nu în ultimul rând, atât The Lady Vanishes, cât și Night Train to Munich sunt plasate într-o perioadă de acute tensiuni geopolitice.

Unele de care nu suntem nici noi străini zilele astea.

Dar trenul speranței merge înainte, să avem grijă să nu îl pierdem.

7 motive sa iubim Casablanca

In 2012 se implinesc 70 de ani de cand a aparut Casablanca, iar pentru fiecare decada scursa de atunci se poate gasi un motiv sa iubim acest film:

1. Sydney Greenstreet si Peter Lorre – unul mare, altul mic, doi actori deosebit de pitoresti, pe care, pe unde ii vezi, pe acolo ii indragesti.

2. Figura parca daltuita a lui Humphrey Bogart, imbibata in clarobscur. Cum ar zice englezu’: Need I say more?

3. Scenariul scriu si rescris de atatea ori, incat a naucit-o pe sarmana Ingrid Bergman, care nu a stiut pana in ultimul moment cu cine avea sa ramana, asa ca a rezultat o indecizie perfect naturala. Incredibil, daca stau si ma gandesc mai bine, cei care au facut Casablanca au atins visul sapiential al omenirii: sa afle ce vor femeile.

4. Glacialitatea lui Victor Laszlo, interpretat de Paul Henreid, diferita de cea a lui Bogart, una menita sa inspire admiratie, dar nu neaparat pasiune. Exact de ce avea nevoie acest triunghi amoros.

5. Da, ati ghicit, replicile acelea.

6. Capitanul Louis Renault, interpretat cu un absolument adorable savoir vivre de catre Claude Rains, recitand ultimele doua versuri din Invictus de William Ernest Henley: I am the master of my fate/ I am the captain of my soul.

7. Rezonanta insasi a numelui Casablanca; nu ar fi fost la fel, daca totul se intampla in Rabat sau in Marrakesh, nu? Casablanca trimite la exotism, la cosmopolitism, la idile, la mister.

Casablanca este camera de asteptare pentru lumea viselor.