Nu mi s-a întâmplat de multe ori să fiu tras pe sfoară și să-mi și placă rezultatul final al escrocheriei.

Cu piesa asta numită Gunoierul, scrisă de Mimi Brănescu și pusă în scenă de Daniel Hara, care e și unul dintre interpreți, alături de Pavel Bârsan, am fost păcălit într-un mod care mă obligă la clemență, ba chiar la recunoștință.

Spectacolul promovează premisa că există un tip care se îndeletnicește cu scormonitul prin deșeuri menajere și care a ajuns herculepoirotian de bun la a deduce detalii despre viețile celor care le-au aruncat.

Descrierea asta e corectă pentru primul sfert de oră al piesei, pentru că așa reușește personajul eponim să înhațe atenția partenerului de scenă, însă ce urmează este o sarabandă de dialoguri absurde, amuzante, care virează în moduri pe care nu le-ar intui nici cea mai smucită minte.

Nicio problemă, însă, pentru că am râs de m-am spart cam pe tot cuprinsul reprezentației, care m-a ținut în priză, dar mi-a și lăsat spațiu mental să discern două mecanisme simple și eficiente prin care funcționează umorul.

Unul este replica normală în context anormal.

Al doilea este repetiția.

Mimi Brănescu le propune din belșug, iar actorii le înhață și scot din ele hohote din audientă, mai puțin de la ciufuți sau de la ăia care se simt cu musca pe căciulă.

Interpreții își împart sferele de influență și calitățile. Pavel Bârsan ia prim-planul în partea a doua a piesei, când scoate el știe de unde un arsenal vocalo-auditiv de toată splendoarea.

Preferatul meu rămâne însă Gunoierul lui Daniel Hara, cu vocea lui ușor stridentă, figura exasperată și zâmbetul ăla pișicher și complice pe care îl îndreaptă către public foarte des, fapt care mi-a plăcut enorm, pentru că am simțit că sunt și mai adânc prins în această manifestare deșucheată.

Gunoierul nu e tipul de artă teatrală pe care își propune să o realizeze un Radu Afrim și care nu prea îi iese (în ceea ce mă privește, altminteri are legiuni întregi de fani).

Gunoierul nu vrea decât să te facă să râzi, chiar și când nu s-ar cuveni.

Iar asta nu-i ușor deloc.

Nu încercați acasă, să n-aveți belele.

Credit foto: Mihai Mitrea de pe pagina teatrulrosu.ro.