Old school, old school

By Iulian in Carti 1 Comment

Era o vreme cand scriitorii taiau halci masive din viata inconjuratoare si le transpuneau in romane, fara a mai adauga emulgatori de stil sau condimente literare ciudate. Aceasta este vremea careia ii apartine si Martin Eden de Jack London.

Cartea are vreo 500 de pagini scrise ale unui narator omniscient, care ne povesteste gandurile personajelor sale. Principal este un marinar tanar viguros si necizelat care are norocul sau ghinionul (alegerea va apartine) de a intalni o fata de familie buna, cultivata si finuta. Lovit fiind de morbul amorului, se hotaraste sa se ridice la inaltimea status-ului ei social si se pune pe citit si invatat cu ardoarea cu care un om inteligent se apuca de o meserie noua. Treptat, personalitatea sa se modifica, iar Martin Eden isi construieste scara catre turnul de fildes al intelectualilor sadea, cu toate chinurile aferente, pe care le stim si de la neaosul Camil Petrescu.

Naturaletea este cuvantul de ordine al acestui roman. Transformarile interioare ale personajului principal si perceptia asupra persoanei iubite, careia ii descopera gradual defecte si limite sunt redate intr-un mod care ilustreaza perfect conceptul de autosuficienta a operei literare, enuntat de Vargas Llosa: fiecare cuvant pare sa fi fost dintotdeauna acolo, niciun alt cuvant nu ar fi putut fi ales mai inspirat.

Pe langa stilul aparent desuet in era fluxurilor de constiinta si a frazelor fara punctuatie, lungimea cartii ar avea darul sa descurajeze pe multi. Acordati-i totusi o sansa lui Martin Eden si, nu numai ca veti constata ca paginile vor curge pe nesimtite, dar veti si constientiza ca o capodopera ar nevoie de spatiu si timp pentru a se manifesta in plenitudinea ei.

Recenzie care participa la concursul BookMag.

Despre dragoste si alti ingeri

By Iulian in Carti 3 Comments

Acum ceva timp am facut o promisiune ca voi citi o carte de Jane Austen pana la finalul lui 2009. Daca ne referim strict la termenul limita, nu mi-am tinut-o, dar l-am depasit doar cu cateva zile.

Mi-am ales Persuasion, pentru ca avea reputatia unei carti scrise cu mai multa gravitate decat celelalte pe care le stiam. A fost o alegere foarte inspirata, pentru ca mi-a demonstrat ca plapanda si fragila scriitoare engleza a inteles mai multe despre sufletul omenesc, si cel feminin, in special, decat o fac condeierii contemporani care redau intorsaturi abracadabrante ale fluxului constiintei sau memoriei involuntare.

El si ea se simt atrasi unul de altul si par a fi sortiti unei casnicii. Numai ca averea si pozitia lui sociala nu sunt de invidiat, iar ea este destul de tanara, astfel ca asculta sfatul unei prietene mai in varsta si mai cerebrale, si ii respinge cererea in casatorie. Jignit, el pleaca si se consacra carierei, castiga avere si status social si, dupa ani, se intoarce in zona unde locuieste ea, devenind activ in mondenitatile specifice romanelor lui Jane Austen: vizite, serate, baluri.

Ea nu a incetat niciodata sa il iubeasca, iar paginile in care stanjeneala ei si pornirea de a evita situatiile penibile abia inabusa dorinta de a-l vedea si de a fi in preajma lui sunt de departe cele mai bune ale cartii. Lor li se adauga finetea, dublata de precizie, cu care Austen infatiseaza alte personaje, precum surorile ei, pline de ceea ce noi am numi fitze, un alunecos var curtenitor si exagerat de snobul ei tata.

Cea mai placuta senzatie pe care o provoaca aceasta carte este sa vezi ca, desi intre cei doi sunt indesate prejudecati, ratiuni, mandrii sau simtiri contradictorii, traseul relatiei lor curge inexorabil catre triumful dragostei. Cum sa nu te bucuri cand vezi ca oamenii au si puterea sa fie fericiti, nu numai sa se autodistruga?

Persuasion este o carte despre dragoste, scrisa cu dragoste, care merita citita cu dragoste.

Recenzie care participa timida la concursul BookMag.