Chestiuni pandemice pe care Camus le-a ochit bine

Pandemia a redeșteptat interesul pentru Ciuma de Albert Camus, așa că m-am aplecat și eu asupra ei.

Nu e o lectură ușoară, autorul rămâne fidel preocupărilor sale existențiale, dar surprinde cu o acuitate fascinantă fenomene psihologice pe care le-am văzut manifestându-se și în zilele noastre.

Stupoarea: De ce tocmai noi și de ce tocmai acum?

Încetineala autorităților când situația e încă incipientă.

Urmărirea asiduă a statisticilor zilnice, în faza de început a epidemiei.

Ignorarea placidă a statisticilor zilnice, în faza de apogeu a epidemiei.

Profitabilitatea industriei filmelor.

Introspecția forțată de împrejurări.

Plăcerea marginalilor și a neadaptaților de a se vedea ajunși la același nivel cu ceilalți.

Rigiditatea măsurilor autorităților.

Revolta populației împotriva lor.

Exacerbarea agresiunii.

Încăpățânarea unora de a nega existența epidemiei și ironia de a-i cădea victimă.

Refugiul în explicații escatologice (acum le-am numi teorii ale conspirației).

Epuizarea doctorilor.

Separarea fizică și abstractizarea persoanei lipsă.

Adâncirea prăpastiei dintre cei bogați (care își permit bunuri la preț de speculă) și cei săraci (care se văd lipsiți de bunuri esențiale).

Formarea de triburi bazate pe interese sau suferințe comune.

Ne mai prezintă Camus și reacțiile față de încetarea epidemiei, perioadă spre care tânjim, dar la care nu am ajuns încă, așa că voi revizita Ciuma când va veni și acel moment.

Însă pot afirma de pe acum că a citi este precum a folosi o busolă.

Nu te scoate neapărat la liman de pe oceanul imprevizibilului existenței, dar măcar te ajută să îți găsești direcția.