Torquemada a fost un inchizitor nemilos.
Prin anii ’30 ai secolului trecut, Edward Powys Mathers, rebusist britanic, supranumit la rându-i Torquemada, s-a gândit să supună la și el posteritatea la un superb supliciu.
Un puzzle literar, povestea fragmentată și amestecată a șase crime.
Acesta este Mandibula lui Cain, asupra căruia m-am aplecat de curând și care mi-a pus emisferele cerebrale în conflict.
Să vă spun și cum s-a întâmplat totul.
E limpede că această poveste-enigmă nu este redactată pentru a fi deslușită ușor, dimpotrivă. Stilul în care e scrisă fiecare pagină e liric, e grotesc, e criptic și abundă în referințe literare și jocuri de cuvinte.
Da, mai e și câte un nume pe-acolo, cârlige de care poți agăța în tentativa de a da coerență acestei relatări la persoana I.
Aici, în stilul prozei lui Torquemada e cheia conflictului din creierul meu.
Fiecare pasaj e o mică bijuterie suprarealistă, ca un Gellu Naum care s-a săturat de rimă albă și și-a asumat proza plenar. Fiecare e simpatic separat, dar când încerci să invoci memoria și să împingi limitele imaginației pentru a integra scurtul său conținut în meandrele așa zisei mărturii a crimei multiple, creierul o ia pe căi nebănuite.
Iată câteva exemple succinte, va aiuritoare și pitorești:
O fi el febrifug electric, dar nu-i bun pentru febra schimbătoare a vieții.
Sunetul soneriei, asemeni unei musculițe rău prevestitoare, mi-a ajuns la urechi.
Dar poate că doar amintirea îndulcită mă face să cred că asemenea lucruri nu se întâmplau când răgea trăina.
Pe tot parcursul lecturii, emisfera stângă își continua ingrata sarcină de încerca să elucideze cine au fost cele șase victime și cine au fost cei șase ucigași, așa cum o cere provocarea.
Și, treptat, s-a declanșat încleștarea între cele două emisfere.
Cea dreaptă vrea să păstreze Mandibula lui Cain așa cum e editat, în ordinea abracadabrantă propusă de autor, însă cea stânga vrea să decupeze paginile, așa cum ne îndeamnă editorii, pentru a reconstitui cele șase crime.
Cel mai rău este că niciuna dintre emisfere nu a avut câștigat de cauză încă.
Ce să fac? Ce să fac?
O să apelez la înțelepciunea colectivă și o să supun decizia asta importantă la vot.
Până atunci, vă divulg doar că, deși nu am găsit făptașii, am înțeles ceva esențial despre natura lor.
Iar aprecierea mea pentru Torquemada a sporit, mai ales că am descoperit astfel că are și umor, britanic în esență, dar aparte.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o sursă de gâlceavă în creierul meu.
Partea enervanta si atractiva la fratii Arkadi si Boris Strugatki este ca te arunca in mijlocul unui univers pe care numai ei stiu cum l-au imaginat si te lasa pe tine, cititor, sa te descurci cu intregirea puzzle-ului din care ei iti dau numai o parte.