În facultate aveam un profesor care își desfășura cursurile cu sala aproape întotdeauna plină.

Nu pentru că făcea prezența cu strictețe sau pentru că era nemilos la examene, ci pentru că era plin de farmec și își presăra prelegerile cu tot felul de picanterii.

La materia numită Istoriografie, ne-a condus prin povestea celor care au scris istorie, din cele mai vechi timpuri și până azi.

Ajuns la perioada bizantină, ne-a precizat că Procopiu din Cezareea, pe lângă relatările oficiale despre domnia și realizările lui Iustinian, a mai redactat și o Istorie secretă, plină de detalii scandaloase despre acesta și mai ales despre soția sa, printre care și acela că ”o făcea la trei găuri deodată”.

Ca un student conștiincios ce eram, am dat fuga la bibliotecă și am dat să caut pasajul cu pricină.

Nu mi-a fost greu să îl găsesc.

O mai făcuse și altcineva înaintea mea și îl subliniase.

Cu trei linii.

Povestea aceasta este una dintre cele mai amuzante din îndelungata mea relație cu scormonirea istoriei celei de dincolo de manualele aride cu care muza Clio se condamnă singură la ura elevilor.

Însă e cert că, într-o perioadă dominată de bărbați, împărăteasa Teodora a fost o femeie remarcabilă.

Așa că mi-a dorit întotdeauna să ajung să îi admir portretul în mozaicul de la San Vitale din Ravenna, împreună cu cel la fel de pitoresc al lui Iustinian, bazileul căruia Charles Diehl îi face în Figuri bizantine o caracterizare aproape shakespeariană.

A durat ceva, dar am reușit și m-am aflat în fața cuplului imperial.

Și am făcut o descoperire frapantă.

Teodora este personajul central al imaginii.

Este în mijloc, este înzorzonată, are toate însemnele puterii.

Dar nu este cea mai frumoasă și mai expresivă figură feminină din acest mozaic.

Titlul îi revine celei de-a doua din dreapta (în direcția privirii noastre) dintre însoțitoarele sale.

Are figura mai plăcută, mai expresivă și gesturile mai elegante.

Cutele veșmintelor au mai mult stil.

Cine să fie această doamnă de la curtea Teodorei?

Și cine să fie artistul sau comanditarul care a introdus o asemenea subtilă subversiune (precum cele detectate în Tapiseria de la Bayeux) într-o operă menită să elogieze în primul rând cuplul imperial?

Un îndrăgostit sau un răzvrătit sau un intrigant?

Să fie doamna cu pricina Antonina, la fel de viforoasa nevastă a lui Belizarie, care se găsește lângă Iustinian pe peretele opus?

Mărturisesc că m-am documentat nițel, dar nu atât de profund, încât să am parte de ipoteze veridice.

Prefer să las enigma să persiste.

O înfrumusețează.