Complexitate nebanuita

By Iulian in Filme 0 Comment

crossfire1E foarte interesant ca, in anul cand Gentleman’s Agreement castiga Oscarul pentru o subtila expunere a antisemitismului, un concurent era Crossfire, care aborda aceasta problema dintr-o alta perspectiva.

Daca pelicula aceea prezenta discriminarea manifestata tacit, aceasta vizeaza manifestarea urii exacerbate de traume, prostie si rea-vointa.

Un cetatean de origini evreiesti este gasit mort in camera unui soldat lasat la vatra, care nu e de gasit, iar marturiile celor doi camarazi nu au darul de a clarifica prea mult situatia. Pe urmele suspectului se lanseaza atat politia, cat si alti militari care vor sa aiba controlul asupra ce se intampla cu unul din randul lor.

Ce incepe ca un film de suspans straveziu se dezvolta intr-o creatie de o complexitate nebanuita, in care solutionarea situatiilor satisface orice exigente ale logicii, iar substratul atinge chestiunea delicata a alienarii soldatilor intorsi de pe campul de lupta si osmoza acesteia cu ura pretins rasiala, dar care ascunde, de fapt, tulburari mentale.

Scenografia redusa trece neobservata, gratie scenariului inteligent si a interpretarilor foarte reusite, un amanunt simpatic fiind ca primele trei ca importanta apartin unor actori al caror prenume e Robert. Toate antologiile de film il amintesc pe Robert Ryan si pe buna dreptate, personajul sau instabil psihic e fascinant, nu neaparat pentru ca ar fi vreun spirit malefic fara cusur, ci pentru ca e o invalmaseala de agresivitate, teama sau duplicitate, redate potentat de prim planurile pe care regizorul Edward Dmytryk insista sa i le ofere.

crossfire2

Robert Mitchum e onorabil de charismatic in rolul ofiterului integru si protector cu ai sai, iar Robert Young, desi beneficiaza de o partitura schematica, aceea a detectivului rational, pe care nu il prostesti cu una, cu doua, impresioneaza prin discursul superb care explica impecabil resorturile psihologice ale urii si violentei. Dintre sporadicele aparitii feminine, se distinge Gloria Grahame, o dama de companie artagoasa si vulnerabila deopotriva.

crossfire3

Desi s-au intrecut la Oscaruri, Gentleman’s Agreement si Crossfire conlucreaza in posteritate pentru a ne demonstra pericolele si manifestarile discriminarii.

 

Gotic imatur

By Iulian in Filme 0 Comment

night_of_the_hunter1Nu mi se intampla des, dar, cateodata, nu impartasesc opinia posteritatii despre un anume film. A fost cazul cu Laura si s-a intamplat si acum, cu The Night of the Hunter.

Un ucigas in serie pozeaza in pastor, se casatoreste cu vaduve, le suprima intr-un fel sau altul si merge mai departe. Ajunge si pe la parnaie si aude de la un condamnat la moarte cum ca ar fi dosit cu ajutorul odraslelor o suma babana. Cand ii vine sorocul de eliberare, se duce intins spre proaspata vaduva, o seduce prin sfintenie si se da de ceasul mortii (altora) sa ii convinga pe cei doi copii, pasnic sau altminteri, sa ii dezvaluie unde sunt dolarii.

Se mai intampla si altele in The Night of the Hunter, dar cad sub incidenta unor asa-zise momente surprinzatoare, asa ca nu merg mai departe cu descrierea.

O sa ma axez pe stilul in care marele actor Charles Laughton, regizor in premiera, si-a compus povestea gotica. Ca orice nou-venit in bransa, vrand sa nu carecumva sa dea gres cu vreun efect vizual, le-a realizat apasat: umbre, unghiuri, cadre staruitoare. Nu inseamna ca rezultatul este negativ, dimpotriva, sunt momente de reala virtuozitate, aproape picturale, dar, per ansamblu, impresia este de imaturitate.

night_of_the_hunter3

 

Nici interpretarile nu scapa de atingerea emfazei, desi, in cazul protagonistului, abordarea merge, prea bine chiar. Robert Mitchum este odios prin sadism, prin maniere, prin voce, prin tot ce face. Intreaga lui prezenta nelinisteste, in spiritul marilor rai ai ecranului, precum Joker-ul lui Heath Ledger sau Hannibal Lecter al lui Anthony Hopkins. Supra-incarcarea cu detalii sugestive functioneaza in cazul lui: cele doua maini tatuate cu Love si Hate si modul ostentativ cum sunt prezentate produc un fior remarcabil, care exonereaza filmul de multe pacate.

Cel mai mare dintre acestea ramane scenariul, care oscileaza intre horror, satira la adresa credulitatii adultilor si elogiu al inocentei infantile si nu rezolva nicio abordare in totalitate.

Multi se intreaba ce bijuterii cinematografice ar mai fi scos Charles Laughton, daca ar fi continuat-o pe calea regiei. Nu vom sti niciodata si poate ca e mai bine.

night_of_the_hunter2

Un barbat si o femeie

By Iulian in Filme 2 Comments

huston3Huston1

Filme care seamana izbitor s-au mai vazut. Regizori care sa realizeze pelicule cu subiecte cvasi-identice s-au mai vazut. Dar vreunul care sa dea nastere la doua creatii care sunt, in esenta, aceleasi, dar care fascineaza de parca ar fi unice, mai rar.

John Houston face aceasta notabila exceptie. A regizat The African Queen in 1951 si Heaven Knows, Mr. Allison in 1957. In ambele, cate un tip mai taranos si o tip dedicata religiei ajung in situatia de a depinde unul de celalalt pentru a supravietui vitregiilor si pericolelor razboiului. In ambele cazuri, se contureaza si o aventura sentimentala.

Ajungem aici pe taramul diferentelor care dau valoare individuala celor doua creatii cinematografice.

In The African Queen, intre Humphrey Bogart si Katharine Hepburn idila se concretizeaza si are un aer induiosator, pentru ca niciunul nu este la prima tinerete, iar implinirea pe care ambii o gasesc in dragoste ii insufleteste si le da putere sa infrunte primejdiile.

In Heaven Knows, Mr. Allison, frumusetea relatiei dintre Robert Mitchum si Deborah Kerr consta tocmai in barierele care ii separa pe cei doi, desi atractia e evidenta si reciproca: nesiguranta lui sentimentala vs. castitatea ei, vitalitatea lui vs. spiritualitatea ei.

Si intr-un caz, si intr-altul, barbatul este protectorul femeii, iar femeia cea care, prin simpla-i prezenta, ridica barbatului stacheta moralitatii.

huston2

Interpretarile sunt, fara exceptie, extraordinare, desi, in privinta aprecierii exista o diferenta notabila intre The African Queen si Heaven Knows, Mr. Allison. Pentru primul, Boggie a primit Oscarul (unul cam onorific si aproape tradiv, dar a carui absenta ar fi insemnat una dintre cele mai mari nedreptati din istoria cinemaului), Hepburn a fost nominalizata, la fel si Kerr pentru al doilea, numai Mitchum a fost in mod inexplicabil ocolit de aceasta onoare pe care o merita fara doar si poate.

Mici deosebiri se pot contabiliza si la capitolul trama narativa: in primul film actiunea curge, pe masura ce protagonistii plutesc pe fluviul care ascunde pericole nemasurate, iar in al doilea, se acumuleaza pe masura ce se inmultesc privatiunile la care sunt supusi cei doi naufragiati pe o insula unde mai apar si inamicii.

huston4

In ambele filme, regia lui John Huston debordeaza de placerea de a filma la fata locului, in paduri luxuriante si pe relief accidentat.

Acolo, in natura, un mare cineast ofera doua ipostaze ale acestui tulburator si inaltator simtamant uman care este relatia dintre un barbat si o femeie.