Complexitate nebanuita

crossfire1E foarte interesant ca, in anul cand Gentleman’s Agreement castiga Oscarul pentru o subtila expunere a antisemitismului, un concurent era Crossfire, care aborda aceasta problema dintr-o alta perspectiva.

Daca pelicula aceea prezenta discriminarea manifestata tacit, aceasta vizeaza manifestarea urii exacerbate de traume, prostie si rea-vointa.

Un cetatean de origini evreiesti este gasit mort in camera unui soldat lasat la vatra, care nu e de gasit, iar marturiile celor doi camarazi nu au darul de a clarifica prea mult situatia. Pe urmele suspectului se lanseaza atat politia, cat si alti militari care vor sa aiba controlul asupra ce se intampla cu unul din randul lor.

Ce incepe ca un film de suspans straveziu se dezvolta intr-o creatie de o complexitate nebanuita, in care solutionarea situatiilor satisface orice exigente ale logicii, iar substratul atinge chestiunea delicata a alienarii soldatilor intorsi de pe campul de lupta si osmoza acesteia cu ura pretins rasiala, dar care ascunde, de fapt, tulburari mentale.

Scenografia redusa trece neobservata, gratie scenariului inteligent si a interpretarilor foarte reusite, un amanunt simpatic fiind ca primele trei ca importanta apartin unor actori al caror prenume e Robert. Toate antologiile de film il amintesc pe Robert Ryan si pe buna dreptate, personajul sau instabil psihic e fascinant, nu neaparat pentru ca ar fi vreun spirit malefic fara cusur, ci pentru ca e o invalmaseala de agresivitate, teama sau duplicitate, redate potentat de prim planurile pe care regizorul Edward Dmytryk insista sa i le ofere.

crossfire2

Robert Mitchum e onorabil de charismatic in rolul ofiterului integru si protector cu ai sai, iar Robert Young, desi beneficiaza de o partitura schematica, aceea a detectivului rational, pe care nu il prostesti cu una, cu doua, impresioneaza prin discursul superb care explica impecabil resorturile psihologice ale urii si violentei. Dintre sporadicele aparitii feminine, se distinge Gloria Grahame, o dama de companie artagoasa si vulnerabila deopotriva.

crossfire3

Desi s-au intrecut la Oscaruri, Gentleman’s Agreement si Crossfire conlucreaza in posteritate pentru a ne demonstra pericolele si manifestarile discriminarii.

 

Bratul legii

Bad Day at Black Rock este un film deshidratat de toate elementele care l-ar fi stanjenit. Intr-un orasel pierdut in pustietatile Americii, soseste un strain cu o singura mana care incepe sa zgandare trecutul si sa deranjeze pe cei cativa locuitori, care nu ezita sa se dedea la sicane si chiar la agresiuni pentru a-si apara secretul murdar.

Pe unde s-ar afla teatrul acestei drame, nu ni se spune. Cand se petrece ea, undeva dupa al Doilea Razboi Mondial. Care sunt motivatiile celor care au comis faradelegea sau ale ciudatului justitiar, aflam cat ne trebuie pentru a pastra naratiunea omogena. Dar toate aceste aparente lipsuri nu deranjeaza, pentru ca Bad Day at Black Rock nu este un film de profunzime, ci unul de efect.

Imaginile contureaza o lume atemporala, cu strazi luminate intens, dar pustii, aproape ca ale lui Chirico, populata cu interpretari de exceptie, care fac din scenariul dibaci alcatuit parabola luptei impotriva nedreptatii si a solidaritatii celor care iau parte la ea. Avem, pe de-o parte, grupul infamilor, condus de un respingator Robert Ryan si secondat cu brio de doi indivizi la fel de antipatici (excelentii Lee Marvin si Ernest Borgnine), iar, de cealalta, pe Spencer Tracy, implacabil, derutant si atipic om al dreptatii.

Personajul pare initial redus la figura aspra si usor cinica a lui Tracy si la gaselnita mainii lipsa, dar nu trece mult si constati ca omul poate fi si obosit  sau usor iritat si chiar un pic ingrijorat. Ce e cel mai grozav despre acest personaj este ca, desi uman in manifestarile sale, isi pastreaza cumpatul pana si in momentele cand chiar si tu, privitor deja angajat afectiv, te intrebi pe unde naiba o sa mai scoata camasa.

Justitiarul nostru actioneaza pe toate planurile. Cei care depasesc limita si-o iau in mod usturator sau chiar mai rau (la scena cand Tracy il altoieste pe unul cu O SINGURA MANA cu greu m-am abtinut sa nu chiui de satisfactie). Dar unul impotriva tuturor nu e o ipostaza castigatoare, chiar si pentru Spencer Tracy, asa ca exploateaza faramele de constiinta pe care le mai gaseste la unii locuitori ai oraselului si ii transforma in aliati.

Le doresc dictaturilor de tot felul ca, intr-o buna zi, un strain cu o singura mana sa le viziteze.