De 75 de ani, Craiova are privilegiul de a asculta muzică pe viu.
Muzică clasică, muzică de de calitate, muzică de patrimoniu.
În această perioadă cât o viață de om, câțiva ani îmi aparțin și mie, ca umil spectator care a descoperit, târzior, dar mai bine decât niciodată, beneficiile audiției nemijlocite de tehnologie.
Nu puteam, astfel, să ratez concertul aniversar de la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, nu doar pentru a-mi aduce astfel micul omagiu, ci pentru că m-aș fi văduvit nepermis de câteva momente fără seamăn.
Întors în urbea natală, ilustrul violonist Liviu Prunaru a demonstrat pe scena filarmonicii craiovene nu doar o virtuozitate pe care i-am gustat-o îndeaproape (am stat pe rândul al doilea), dar și o imensă capacitate de colaborare, proprie artiștilor care trăiesc prin plăcerea artei, nu a gloriei ei.
Mărturie stă duioșia interpretării alături de soție – Valentina Sviatlovskaya-Prunaru în timpul Concertului în Re minor pentru două viori și orchestră de cameră, BWV 1043 de Johann Sebastian Bach, compoziție care proclamă eternul farmec al barocului.
Mărturie stă și dialogul aproape tangibil cu pianistul Mihai Ungureanu în timpul Concertului în Re minor pentru vioară, pian și orchestră de corzi de Felix Mendelssohn-Bartholdy, creație romantică de o sublimă complexitate.
Nu în ultimul rând, Liviu Prunaru n-a precupețit să-și transmită dăruirea interpretativă către colegii instrumentiști, iar cel care a servit cu generozitate reținută drept amplificator al acestor trăiri a fost dirijorul Jin Wang.
Confruntat cu așa talent, publicul nu i-a iertat pe acești extraordinari muzicieni și le-a smuls bis după bis, adică alte și alte ocazii de încântare, dar și de pioasă reflecție asupra caracterului trecător al vieții.
Partea a doua a programului a constat în Simfonia nr. 5 în Do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven, a cărei primă parte este tunetul care face să tresalte inimile oricui, inițiați în muzică clasică au ba. Tot acum, am observat o interesantă transformare a dirijorului. Dacă, inițial, era rezervat, preferând să lase soliștii în prim-plan, acum și-a asumat zbuciumul compoziției și l-a canalizat către orchestră, ca o materializare a vibrantului prinos adus victimelor războiului și celor care luptă pentru libertate.
Poziția din rândul al doilea a avut și avantajul de a mă expune la sonoritate vijelioasă a simfoniei, de parcă m-aș fi aflat la prova unei corăbii pe o mare tălăzuită, cu stropi mari de apă izbindu-mă în față, dar, paradoxal, fără a simți pericolul, ci exaltarea.
Mulțumesc, Filarmonica ”Oltenia” Craiova că, de 75 de ani, le pricinuiți unor profani pasionați ca mine astfel de exteriorizări a tot ce înseamnă să fii viu.
Imaginile sunt surprinse de un vechi camarad în multe și felurite acțiuni, Daniel Botea.
