Wild Wild South-West

Undeva în sud-vestul României, niște frumoși nebuni ai marelui oraș Craiova insistă, în ciuda tuturor problemelor epidemiologice, financiare, materiale, emoționale, interne, externe, să aducă bucuria în sufletelor altora.

Printre aceștia se numără și cei de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Căci bucurie am simțit ascultând cele două compoziții ale lui Sabin Pautza, chiar dacă prima dintre ele s-a intitulat „Blues and Trouble” pentru vioară și orchestră.

Blues and Trouble. Două stări omniprezente acum.

Sub imperiul lor să fi fost și tot m-aș fi înseninat la cea de-a doua, Divertisment nr. 3 pentru vioară și orchestră, care a relevat mai pronunțat latura americană a activității reputatului compozitor, nelipsind, însă, niște intarsii din folclorul nostru mioritic.

Un singur regret mă încerca ascultând ritmurile sprințare și șugubețe ale secvențelor acestei creații: că eleganța vestimentară a muzicienilor n-a fost înlocuită de data asta de costume adecvate. Pe Simina Croitoru aș fi văzut-o în cămașă cadrilată și blugi albăstrui, cu ciubote pintenate, cu care să fi ținut isonul minunatelor alunecări ale arcușului.

Iar energia debordantă a dirijorului Matei Pop ar fi meritat niște cizme cu carâmbul revărsat și o pălărie cowboyască pe o țâfnă.

Dar nu-i bai, tot am trecut oceanul și așa.

Pentru cea de-a doua componentă a spectacolului – Simfonia nr. 6 în Si minor, op. 74, „Patetica” de Piotr Ilici Ceaikovski – e nevoie de un mic excurs lingvistic.

Supranumele atribuit de autor acestei lucrări a fost ”pateticheskaia”, cuvânt din rusă care înseamnă ”pasionată”, tradus ulterior un pic eronat în franceză drept ”pathétique”, termen care a pătruns și în limba romînă, desemnând ceva solemn și menit a impresiona (Nota bene, a nu se confunda cu englezescul ”pathetic”, care în română s-ar traduce prin ”jalnic”).

Cunoscând această mică distorsionare de nume, eram curios cum voi recepta această simfonie.

Mai aproape de spiritul rus sau de cel francez?

Fatalism sau rafinament?

Gravitate sau lejeritate?

Profunzime sau plutire?

Duelul intercultural nu s-a concretizat, pentru că le-am simțit pe toate.

Dacă n-aș fi fost expus la geniul lui Ceaikovski înainte, aș fi fost copleșit de bogăția expresivă din lăuntrul minții și imaginației acestui om.

Acum l-am mai contemplat o dată și am simțit recunoștință față de aceia care îl readuc la viață.

Ei, frumoșii nebuni ai marelui oraș.

Imaginile sunt surprinse de același blogger meloman pasionat care este Daniel Botea.

Frumuseţea nu-i doar una

Cândva, la un alt concert de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, am ascultat o compoziţie care îşi propunea (şi reuşea) să comprime istoria muzicii clasice în doar câteva minute. Atunci mi se desăvârşea convingerea că în secolul al XX-lea, de la cuminţenia grandioasă a barocului sau exaltarea romantismului, trecem într-o eră mai nevrotică.

Concertul pentru vioară şi orchestră al lui Aram Haciaturian a fost o demonstraţie extinsă a acestei trăsături. Nu puţine au fost momentele când imi imaginam această bucată muzicală drept coloana sonoră a unui film de Hitchcock.

Chiar şi manifestarările stării de flux a solistei Simina Croitoru îmi susţin spusele. Ca orice virtuoz care s-a perindat pe scena Filarmonicii din Craiova, şi ea s-a lăsat pătrunsă de aria pe care o interpreta alături de orchestra dirijată de neobositul Gian Luigi Zampieri. Însă, spre deosebire de Mălina Ciobanu, care prelua unduirile sonore ale lui Brahms, Simina Croitoru a avut încă dintr-un început un arsenal gestual căruia i-aş spune chiar convulsiv, însă în deplină concordanţă cu notele compoziţiei lui Haciaturian.

Domnul V., cel mai mare cunoscător în materie de muzică clasică pe care îl cunosc, îmi alimentase dorinţa de a merge la acest spectacol spunându-mi:

Iulian, neapărat să te duci să asculţi Concertul pentru vioară şi orchestră al lui Aram Haciaturian, să vezi cât de frumos este!

Acum, după audiţie, pot spune că da, este frumos.

Însă nu este frumos precum un Brad Pitt, ci mai degrabă ca un Jack Nicholson, adică pitoresc, impozant şi imposibil de uitat.

Restul programului desfăşurat pe scena Filarmonicii din Craiova a inclus un bis simpatic, pe care publicul i l-a smuls Siminei Croitoru şi trei opere compuse de Johannes Brahms: „Nänie”, cantată pentru cor și orchestră, op. 82; „Schicksalslied” („Cântecul destinului”) pentru cor și orchestră, op. 54; „Gesang der Parzen” pentru cor și orchestră, op. 89.

Având în faţa ochilor şi răsunându-i în urechi forţele reunite ale orchestrei filarmonicii şi corului aceleiaşi instituţii (coordonat de Pavel Şopov), am constatat (încă o dată), la câtă amploare poate ajunge muzica.

Până să ajung la filmul la care se bulcesc atât de mulţi, Avengers: Endgame, nu mă sfiesc să spun că deja am simţit gustul grandorii.