De la o vreme, s-au accentuat iar zbaterile naționaliste, numite acum ”suveraniste”, prin care se încearcă o evidențiere a caracterului unic al fiecărui popor.

Așa să fie oare?

Cultural, da, dar, dacă mergem mai adânc, la substanța a ce suntem, practic, lucrurile sunt mult mai complicate sau mai surprinzătoare, iar pentru preocupările neaoșe o lectură revelatoare devine O istorie genetică (incompletă) a românilor a lui Mihai G. Netea.

Om de știință autentic, autorul trasează obiective a ce își propune încă din titlu, care e foarte elocvent.

Cartea urmărește principalele stadii ale devenirii poporului român, dar din punct de vedere genetic.

Adică totul începe de la homo sapiens și apariția sa, depășirea fruntariilor Africii, răspândirea pe glob, interacțiunea cu neanderthalienii și, apoi, pas cu pas, toate etapele a ce numim preistorie.

Mai ales în partea aceasta a lucrării, am fost impresionat de coerența înlănțuirii tuturor acelor culturi paleolitice, mezolitice și neolitice care îmi dădeau de furcă în primul an de facultate.

Gumelnița, Starcevo-Criș sau Cucuteni nu mai sunt niște simple nume, eventuale asociate unor vase de lut, ci ample mișcări de populații și transformări tehnologice și sociale.

Mihai G. Netea scrie cât de accesibil poate, dat fiind subiectul, așa că totul curge ca un imens puzzle care se întregește cu fiecare capitol.

Mai mult, face o analogie culinară foarte sugestivă:

Din ce sunt compuse sarmalele?

La nivel de suprafață, din orez, carne și foi de varză (sau de viță de vie, aș adăuga).

Apoi, le putem considera un delicios amestec de carbohidrați, grăsimi și proteine.

Sau, mergând și mai departe, sunt compuși de hidrogen, clor și alte elemente chimice.

În același mod putem interpreta și istoria genetică a poporului român.

Suveraniștii o să se bucure că acele populații migratoare și războinice care s-au perindat prin spațiul carpato-danubiano-pontic n-au lăsat urme în genomul nostru.

Însă tot ei o să fie contrariați că mult trâmbițata sinteză daco-romană n-a însemnat o transformare genetică prea mare, pentru că și dacii, și coloniștii romani avea deja un fond genetic similar.

Avem un pic de sânge slav, ne place sau nu ideea, iar fundamentul a ce suntem a fost trasat de trei mari componente genetice din perioada preistorică.

După toată această aventură solicitantă, dar pasionantă, concluzia lui Mihai G. Netea nu mai are nimic de motivațional ieftin, ci se impune de la sine:

Lecția pe care ne-o dă genetica populației este că suntem cu toții frați și surori, iar micile diferențe dintre noi sunt doar nuanțe diferite în tabloul populațiilor umane.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o istorie care trebuie să-și găsească locul și în școli cât mai curând.