Să participi la o Gală UNITER este o experiență unică.
Însă, când mai și are loc în vremuri de pandemie, iar spectatorii au măști, dar cei de pe scenă, nu, cum mai poți s-o numești?
Până se pun lingviștii de acord asupra unui epitet potrivit, o să spun eu că a fost o ceremonie excelent organizată, în care utilizarea tehnologiei, inevitabilă date fiind circumstanțele, nu a anihilat, ba chiar a potențat dimensiunea umană.
De cum am pășit în universul evenimentului, m-am pomenit în postura de a interacționa cu nume pe care le vezi deseori scrise pe ecran sau drept capete de afiș.
Așa mi s-a întâmplat să…
… îi îndepărtez o scamă lui Ion Caramitru (nu vă mai frecați la ochi, să nu faceți conjunctivită, e pe bune!);
… îi felicit împreună pe Marcel Iureș și George Mihăiță pentru Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? (după Moromeții), la care cel dintâi a reacționat în stilu-i hâtru de pe scenă (Da’ e veche, dom’le!), prilej cu care mi-am adus aminte să îi mărturisesc și că de când l-a jucat pe Moș Nechifor Coțcariul nu mai pic de încredere în șoferii de Uber;
… fac lipeala temporară și castă (limitată de la complimente din partea ei și un pupic din partea lui) între o amică surprinzător de sfioasă și Sorin Leoveanu;
… să îi spun lui Mihai Râlea că, acum mulți ani, când eu eram prichindel, iar el Magicianul, am dat mâna cu el la un spectacol și n-am vrut să mă mai spăl pe mâini o zi după aceea;
… să calculez împreună cu Nicolae Poghirc de când durează relația mea de dragoste cu teatrul, căci a debutat când îl juca pe Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, aici, la Craiova.
Siliți a ne lua locurile de exigența transmisiunii televizate, am trecut în gama deliciilor intermediate de episoadele retoric-scenice.
Vârful trebuie să fi fost când o mare doamnă a teatrului românesc, Rodica Mandache, i-a dat o lecție usturătoate de tact Ministrului Culturii. Pentru esență mă voi folosi de cuvintele lui Lucille Ball:
A man who correctly guesses a woman’s age may be smart, but he’s not very bright.
Nu departe a fost și momentul Vioricăi-Rozalia Matei, laureată cu un premiu special pentru o activitate de șase decenii în editare cărții de teatru. Zeci de ani în care doamna de un umor irezistibil, uneori involuntar, a acumulat multe învățăminte, pe care a ținut să ni le împărtășească, spre disperarea lui Bobi Pricop, care conducea cu mână forte desfășurare evenimentului, fapt pentru care nici chiar un scai uman ca mine n-a reușit să-l prindă, să exprime interesul nespus pentru Micul Prinț pe care îl pregătește la Sibiu.
Cred că am privire de vultur și ceva abilități precum ale personajului lui Tim Roth din Lie to Me, pentru că, de unde eram zgribulit în public, am citit dezamăgirea pe chipul Romaniței Ionescu când a deschis plicul și a anunțat câștigătorul la secțiunea ”Cel mai bun actor într-un rol principal”. Și n-a fost Sorin Leoveanu.
Ca o paranteză, nu redau lista tuturor nominalizaților și câștigătorilor, pentru a nu a supraîncărca textul. Dar merită să aruncați o privire pe site-ul UNITER, pentru a vă documenta un pic. Eu, unul, am pus ochii pe Familia Adams și pe Chirița.
Silit la a lectura un laudatio al orașului, de un limbaj de lemn mai tare ca abanosul, Ion Caramitru l-a infuzat cu o ironie atât de fină, încât ar pătrunde pe unde n-are loc nici Covidu’. Nu știu dacă politicienii din public au înțeles, n-am apucat să îi întreb, cei mai mulți dintre ei plecaseră deja la prima pauză.
N-am asemuit premiile UNITER cu Oscarurile degeaba. S-a solicitat tăios un teatru de stat rom (momentul Giuvlipen), s-a militat împotriva unui #UniterSoMale și pentru minoritățile sexuale (momentul Eugen Jebeleanu) și s-a insistat asupra sprijinului imperios necesar pentru teatrul independent. Dacă nu la o astfel de ceremonie să se lanseze apeluri progresiste, d-apăi unde?
Îmi spunea cineva, cândva că astfel de manifestări culturale i se par niște simple gratulări reciproce între oamenii din aceeași breaslă.
Poate că așa e, dar, pentru un profan iubitor de teatru ca mine, e un spectacol al umanității, al dedicării și al rezistenței celor care pun în scenă vise.
Iar fără vise viața e doar un somn greu.
Imaginile sunt surprinse de Andrei Gîndac pentru pagina oficială de Facebook a UNITER.