Popcorn, apa plata si un pic de minte

The_Man_from_U.N.C.L.E.1De atat aveti nevoie ca sa savurati The Man from U.N.C.L.E., un film care n-are cum sa candideze la Oscaruri, dar care isi indeplineste misiunea de divertisment cu eficienta unui agent al CIA/KGB/MI6/Mossad/SRI.

Dupa acest foarte subtil carlig care agata in treacat universul in care are loc actiunea, merita mentionat ca filmul se bazeaza pe un serial de anii ’60, de aici si subiectul (un spion american face echipa cu unul sovietic pentru a preveni un dezastru nuclear clocit de cripto-nazisti – ei au inceput razboiul, ei sa sufere oprobriul fictiunii) si preocuparea apasata pentru decoruri si costume ale acelei apuse, dar nu foarte indepartate epoci.

Seful operatiunilor regizorale este un Guy Ritchie in mare revenire de forma, cu responsabilitati si in ceea ce priveste scenariul, care smulge zambete si tine interesul treaz, desi e structural previzibil.

Americanu’si rusu’ au partituri inegale, din care rezulta discreptanta modului cum le ies rolurile celor doi actori. Ca sovietic, Armie Hammer (interpretul gemenilor din The Social Network) pare bine ales fizic vorbind si nici accentul pe care si-l compune nu e de lepadat, insa personalitatea care ii e rezervata (accente psihotice, dar si un dram de decenta) si interactiunile la care e supus presupun o oarece profunzime care uneori nu-i iese prea convingator.

De partea cealalta, Henry Cavill are un rol mai schematic, de tip bine, nonsalant, alunecos si afemeiat, o versiune mai neserioasa de James Bond (apropo, voi il mai suportati pe Daniel Craig?), care ii iese cu precizia unui lunetist. De apreciat ca interpretul lui Superman stie si sa joace, nu numai sa-si arate pectoralii.

THE MAN FROM U.N.C.L.E.

Exista si doua dame atragatoare, fiecare in felul ei, in acest film: Alicia Vikander, steaua in devenire a Hollywood-ului (la editia 2016 a Globurilor de Aur, are nominalizari si la rol secundar, si la rol principal) si Elizabeth Debicki, o femme fatale pusa pe fapte rele.

O mare supriza actoriceasca a venit din partea lui Hugh Grant, mai ridat ca oricand, dar mai amuzant ca oricand. Poate ca acum, cand nu-l mai crede nimeni un sex-simbol, sa-si dea drumul la talentul interpretativ pe care sigur il are.

Mai presus de toate calitatile sale, The Man from U.N.C.L.E. m-a incantat prin modul prin peisajele italiene in care este plasata actiunea. De la Colosseum si Teatrul lui Marcelus, la Palatul Farnese si coastele napoletane, Italia se dezvaluie inca o data ca un superb dar al naturii si al istoriei, pentru care o viata intreaga nu pare a fi suficienta pentru a a-l vizita si cunoaste.

Daca filmul asta nu creste turismul in Cizma cu vreo trei-patru puncte procentuale in 2016, sa nu-mi ziceti mie pe numele de cod Iulik00000000007.

The_Man_from_U.N.C.L.E.2