The Wrestler a fost la un pas sa fie un film mediocru, dar s-a salvat in extremis datorita oamenilor implicati in realizarea lui.

Ca scenariu aduce cam prea mult cu Raging Bull, dar este chiar mai conventional, fapt surprinzator, pentru ca regizorul, pe care eu il ador, pentru ca, pe ce a pus mana, a transformat in aur curat (Pi, Requiem for a Dream, The Fountain), nu parea genul care sa se apuce de asa ceva. Fara a mai avea exuberanta senzoriala a celorlalte pelicule, unele imagini sunt in asa fel compuse incat spun mai multe decat arata.

Interpretarile sunt cele salta filmul in mod decisiv. Marisa Tomei e decenta (ma rog, poate nu e cel mai potrivit cuvant :P), in rolul ei de stripteuza cu sentimente, dar Mickey Rourke e un veritabil Atlas care duce filmul in spinare, chiar si cand e vai de el, chiar si cand isi vomita matele cu totul. E egoistul cu omenie, e bruta sensibila, e un amalgan in care cred ca actorul a pus si ceva din propria fiinta. Daca cinematografia ar fi un corp omenesc, rolul lui Mickey Rourke ar fi un tatuaj permanent.

Pomeneam mai sus de asemanarea cu Raging Bull. Si capodopera lui Scorsese, si filmul lui Aronofsky exploreaza cate un univers al unui sport violent, dar spectaculos. Wrestlingul mi s-a parut intotdeauna un pic absurd, dar dupa ce regizorul intra in culisele lui si mai si pune in scena niste lupte care gadila prin coregrafie gustul atavic al fiecaruia pentru sange, mi-am mai schimbat parerea.

E clar ca urmatoarea recenzie va fi despre Milk, filmul in care Sean Penn i-a sustras Oscarul lui Mickey Rourke. Sunt curios sa vad de ce.