Ce este un scriitor?
Povestitor? Portretist? Peisagist? Confesor? Penitent? Învățător? Învățăcel? Demiurg? Imbecil vierme de pământ? Magician al cuvintelor? Birocrat al buchiilor? Alchimist al metaforelor? Designer de puzzle-uri? Detectiv de sentimente? Telescop? Microscop?
Oricare dintre cele de mai sus și mult mai multe, în combinații de n luate câte k.
Eu nu sunt scriitor, dar, conform butadei, știu să-l recunosc pe unul când îl văd.
Iar Norman Manea este unul dintre aceștia.
Întoarcerea huliganului, romanul care l-a făcut celebru și, lăudat fie-mi calamburul, hulit, este o demonstrație a caleidoscopicului rol al celui care alege să se exprime prin condei sau versiunile-i mai moderne, tastatura și Word-ul.
Cartea e o cronică a vieții sale, deloc structurată, puternică filtrată subiectiv dar care punctează trei mari etape – Holocaustul transnistrean, zbaterile în socialism și ambivalența emoțională a unei efemere revederi a meleagurilor strămoșești, în condițiile unui exil transatlantic,
Valoare documentară? Există, dacă te chinui să cerni fapte.
Orientare ideologică? Există, în special în stil apofatic, adică deslușim ce nu-i place vocii auctoriale.
Sinceritate? Există, în limitele autoamăgirii de care fiecare dintre noi e capabil.
Până la urmă, am extras din Întoarcerea huliganului ce a rezonat cu personalitatea mea, entitate pe care o pot defini, dar niciodată îndeajuns.
Ce e sigur, totuși, e că am avut de-a face cu un scriitor.