Perfetti sconosciuti este un film italian din 2016, realizat de Paolo Genovese și care a venit cu o idee ingenioasă și crudă.

La o reuniune, un grup de prieteni constând din cupluri căsătorite de vârsta a doua convine să joace un fel de Adevăr ca provocare, adică să împărtășească orice mesaj primit pe telefon și să răspundă de față cu ceilalți la orice fel de apel.

Inevitabil, se dezlănțuie o sarabandă de dezvăluiri și momente nasoale, care pun la grea încercare trăinicia relațiilor respective.

Pelicula a fost reluată și refăcută de cinematografiile, țineți-vă bine, greacă, spaniolă, turcă, chineză, franceză, rusă, ungară, poloneză, armeană, germană, mexicană, vietnameză, japoneză, olandeză, israeliană, ceho-slovacă și mai e în lucru în alte cîteva.

Și, dacă la un Campionat Mondial de Fotbal nu o să mai participăm până la Paștele Cailor, măcar aici bifează prezența și România, cu producția intitulată Complet necunoscuți.

Esența e aceeași, dar, deși nu am văzut originalul, bănuiesc că unele aspecte sunt adaptate plaiurilor mioritice, mai ales la nivel de limbaj, care este din partea locului în toate detaliile lui.

Colectivul de actori este bine selecționat și se achită de sarcinile interpretative aferente, regia lui Octavian Strunilă e impecabilă în limitele impuse de natura dramaturgică a scenariului, iar trama narativă suscită fix ce își propune – o permanentă senzație de jenă, punctată pe ici, pe colo, de hohote sănătoase de râs, precum și de una, două epifanii inteligente.

Întrebarea care se impune este:

Era oare necesar să avem filmul ăsta și în română?

Iar răspunsul meu este un fără echivoc da.

Da, pentru că tehnologia ne-a invadat și nouă viețile și, mai mult decât oricând în istoria ființei umane, ne pune în situația de a ne construi universuri invizibile, care deseori contravin imaginii pe care vrem să o scoatem la înaintare.

Altfel spus, avem neîntrerupte prilejuri să ne manifestăm ipocrizia, iar cei mai mulți dintre noi nu le pierdem.

Iar palma asta merită dată și în română.