Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (29)

O seară muzicală superbă (fapt la care voi reveni mai jos) a avut drept încununare participarea tardivă, dar nu incompletă (căci am recuperat rapid) la o nouă ediție de sibaritism oenologico-culinar, cunoscut în Bănie și sub numele de Brânzeturi cum se… cuVin.

Oaspeții generoși care ne-au furnizat licorile bahice de data aceasta au fost cei de la Viile Metamorfosis din regiunea de mare tradiție Dealu Mare, pe care, pe măsură ce o descopăr, o asemuiesc cu Toscana cea glorioasă a surorii noastre de gintă latină.

De această cramă mă leagă o amintire foarte plăcută de acum ceva ani, când, la un târg de vinuri organizat de prietenul nostru neabătut, domnul Doru Ionescu, am descoperit pitorescul senzorial al soiului Shiraz (știu, e Syrah în Europa, dar trimiterile la Omar Khayyam et comp. sunt irezistibile), prin intermediul unui vin Metamorfosis.

Iar acum, mulțumită doameni Valerica Coza, l-am regăsit și îl voi savura din nou.

Însă, dacă e să aplic principiul latin sine ira et studio, vinul care a fost primus inter pares al serii nu poate fi decât încă o metamorfoză superbă a soiului Cabernet Sauvignon în Cantus Primus, asociat cu de-a pururi gustoasă brânză Grana Padano de la Delaco, cu textura ei inimitabilă.

Un buchet oenologic de arome bogat ca o cunună de lauri, dublat de distincția asumată a imaginii de ansamblu a acestui vin, care beneficia pe etichetă chiar de un citat din operă grandioasă a lui Ovidiu.

Cum am menționat anterior, veneam de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova, unde ascultasem Stabat mater, emoționantă operă a lui Pergolesi, ale cărei versuri sunt, de asemenea, în latină.

Acest contact multiplu cu o limbă antică ai cărei beneficiari suntem m-a făcut să simt acea continuitate a istoriei care e reazăm subtil într-o lume atât de agitată.

Desfășurată în ambianța primitoare și aristocratică a Casei Universitarilor din Craiova, această seară de degustare a inclus și un moment de anulare a unui vot, că doar ne-am obișnuit cu asta.

Totuși, spre deosebire de mulți concetățeni ai mei, eu nu vreau turul doi înapoi, ci doar să se organizeze ale scrutine gustative.

Cu cât mai dese, cu atât mai bine.

Credit foto: Daniel Botea, zis și CeCeReu’.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (18)

Această ediție de sibaritism colectiv al condeierilor virtuali din Craiova (organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro) a fost una incompletă pentru mine, pentru că, din motive teatrale, n-am ajuns decât la ultimele trei împerecheri de vinuri și brânzeturi.

Incompletă, dar compactă, pentru că toată experiența mea de la această degustare poate fi rezumată printr-o sintagmă de pe vremuri, dragă unora, odioasă altora – Trei culori cunosc pe lume.

Căci din gama variată a celor de la Domeniile Franco-Române mi-au ieșit în calea papilelor gustative Arrogance Alb Demisec 2021, Arrogance Rose sec Bio 2021 și Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018.

Câte un reprezentant al fiecărei mari familii de vinuri, al căror veșnic câmp de bătălie este cavitatea bucală a fiecăruia dintre noi, precum Arrakis pentru Atreides, Harkonnen și Imperiul Galactic.

În ceea ce mă privește, câștigător de data aceasta a fost vinul roșu, Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a cărui consoartă din Casa Brânzeturilor a fost, oficial, Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Pinot Noir este un vin capricios, nu doar pentru cerințele aparte pe care le are pentru a parcurge lungul proces de la strugure la licoare, ci și pentru relația mea senzorială cu el de-a lungul timpului.

Nu mi-aduc aminte multe dăți în care să fi rezonat cu el ca acum. Și asta nu s-a întâmplat, pentru că, precum spunea o colegă de degustare, ”e un vin bărbătesc”.

Nu, chestiunile de gen nu au nicio legătură. A fost pur și simplu o atracție instantanee, potențată de prezența brânzei Grada Padano, una dintre preferatele mele, cu textura ei granulată și gustul fin, dulceag, ușor sărat.

Pentru că Daniel a ales să așeze mai multe brânzeturi pe același platou, i-am acordat acestui Pinot Noir de la Domeniile Franco-Române niște aventuri extraconjugale cu Emmentaler Delaco sau cu British Cheddar Delaco D’Exceptie.

Iar rezultatul a fost același. Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a rămas stăpân al plăcerii mele din acea seară.

Dacă voi ajunge din nou la Dealu Mare, îl voi caută acasă, la Domeniile Franco-Române.

Până atunci, le mulțumesc reprezentantului acestei crame, Mihai Frîncu, pentru prezentări oenologice și dezinvoltură, lui Daniel Botea, pentru că a ajuns degustător autorizat de brânzeturi și ne mai dă și nouă dintre ele, precum și celor de la C House Milano pentru găzduire.

Imaginile sunt meșteșugit surprinse de colegul Ion Mihăescu de la immedia.ro.