De ce iubim roboteii?

Pentru ca ei ne invata pe noi, oamenii, asa-zisele fiinte inzestrate cu sentimente si pasiuni, cum sa iubim. Wall-E e un robotel super simpatic, a carui unica menire e sa stranga gunoaie si care se vede prins intr-o aventura, pe cat de frumoasa, pe atat de spectaculoasa.

Sa fiu sincer, m-a incantat filmul, dar m-a si facut sa ma rusinez un pic pentru faptul ca a fost nevoie sa se treaca de la oameni la masini, ca sa se mai poata spune acel gen de poveste de dragoste care te face sa visezi si in care, din pacate, nu mai crede aproape nimeni. Ei bine, pe lume e un sceptic mai putin si, in plus, am scapat, in sfarsit, de teroarea pe care mi-a inoculat-o Terminator.

Intotdeauna am considerat ca fiecare film al celor de la Pixar e cel mai bun pe care l-au facut. Dar cu Wall-E, au ridicat in asa hal stacheta, incat le va fi greu pana si lor sa si-o depaseasca. Sper sa incerce.

Baieti, nu mai cititi prostii gen Cum sa cuceresti o femeie! Vedeti Wall-E si o sa stiti tot ce trebuie.