Cum faci pe cineva sa-i placa istoria? Pe cineva care a urat din adancul fiintei pe proful cel inchistat, pe cineva care nu intelege sa-si foloseasca memoria prea mult, pe cineva care nu prea citeste, in general.
Pana de curand, eram de parere ca ne confruntam cu o aporie, dar de cand am citit Acvile si lei de Guy Gauthier, incep sa trag speranta ca as putea converti pe cativa adversari inraiti ai muzei Clio.
Cartea de fata este istoria monarhiilor din tarile balcanice, adica, orientativ vorbind, cam de la inceputul secolului al XIX-lea pana dupa al Doilea Razboi Mondial, cand valul de sovietizare a Europei de Sud-Est le-a maturat ca pe niste spice de grau in fata unui tsumani, exceptie facand Grecia, care si-a pastrat regele inca destul timp, fara a fi ferita de belele intestine.
Ca istoric, Guy Gauthier este impecabil, contureaza evenimentele si personajele clar, iar ca scriitor este seducator. Presara umor fix unde e cazul, pastreaza gravitatea in fata evenimentelor tragice si nu ezita sa isi exprime aprecierea fata de unii protagonisti ai istoriei pe care altminteri manualele nici nu i-ar baga in seama (un exemplu in acest sens este al unui principe italian care, desemnat fiind sa domneasca peste Croatia anexata de fascisti, a refuzat sa fie paravan pentru ororile comise de adevaratii stapani ai tarii).
Citind Acvile si lei am ramas cu o constatare, pe care o mentionez cu rezerve: in epocile moderna si contemporana pana la instaurarea comunismului, romanii au avut o soarta simtitor mai buna decat a tovarasilor de regiune. Retinerea in privinta validatii e data de afinitatea pe care autorul o are fata de poporul nostru, manifestata intr-o alta lucrare, dedicata exclusiv Reginei Maria. Sa fi inspirat aceasta femeie extraordinara o asa pasiune in Guy Gauthier, incat sa ne trateze natia cu mai multa indulgenta? Chiar si daca raspunsul este da, istoricul tot istoric ramane, iar francezul nu ezita sa il prezinte pe Carol al II-lea in justa ipostaza de catastrofa pentru Romania, desi trece sub tacere afectiunea de care a suferit fostul monarh si despre care se spune ca ar fi ravnita de orice barbat.
Cartile de istorie nu se concentreaza foarte mult pe incheiere, din doua motive foarte simple: fie cursul istoriei e inca in desfasurare, iar incheierea inca nu s-a scris inca, fie e cunoscuta de toata lumea, asa ca n-are pe cine sa suprinda. Insa, Guy Gauthier isi sfarseste excelenta lucrare cu un asa savuros moment, ca ma face sa rad de fiecare data cand imi aduc aminte de el.
La Proust a fost o madlena; la mine e suficient sa vad coperta cartii Acvile si lei si sa simt o stare de bine. Unde mai pui ca pufnesc in ras din senin, iar asta imi poate atrage priviri ciudate, daca sunt in public.
