Filmele romanesti incep sa devin din ce in ce mai romanesti. Adica sa aiba toate trasaturile romanilor, fie ele calitati, fie defecte.
Restul e tacere al lui Nae Caranfil se inscrie in aceasta paradigma (asta e un cuvant despre care nu stiu clar ce inseamna, dar imi face placere sa il folosesc). Incepe captivant, e creionat rapid si sigur tabloul Bucurestiului de dinainte de Primul Razboi Mondial, e introdusa cu subtilitate nasterea cinematografului si, bineinteles, are umor. Care umor, sa fiu sincer, nu mi s-a mai parut asa sanatos, ci un pic nevrozat pe alocuri, nitel fortat, dar in prima faza n-am prea bagat in seama asta.
Un tanar (Marius Vizante) il convinge pe un magnat, mult prea iubitor de arta si cam dus (Ovidiu Niculescu), sa sponsorizeze realizarea primului film romanesc, despre Razboiul de Independenta. Pe langa pataniile rezultate, tanarul regizor are si o tentativa de idila cu o tanara focoasa:D (vedeti voi ce si cum).
Finalul vine insa ca un fel de leuca in cap; probabil ca s-a vrut a fi simbolic, dar la mine pur si simplu n-a tinut. Tocmai de-asta ma opun total parerii entuziaste a lui Cristian Tudor Popescu, care il lauda si acolo unde nu e cazul (vezi scena cu regele Carol I, care oricum, numai glorioasa nu mi s-a parut).
Restul e tacere e o aventura esuata pe taramul liricii cinematografice. Poate ca romanii ar trebui sa se axeze pe comedie, ca in privinta tragismului, are viata reala grija.
hmm… din ce zici tu aici.. imi vine sa ma gandesc de 2 ori inainte sa il vad. il contrazici pe CTPu’ 😀 curajosule 😛
Mie chiar mi-a placut filmul asta, mai ales datorita jocului actorilor. Marius Vizante joaca foarte naturtal, firesc, trasatura rara a actorilor nostri.
Filmul mi-a lasat o parere tare buna, dar sfarsitul e prea dintr-o data, cum ai zis si tu…
Cum a jucat Vizante nu mi-a placut in mod deosebit. Cand a dat replica „eu domnesc, sire”… ei, asta mi-a placut in mod deosebit 🙂