Cand rusu’ dadea lovitura

Se spune ca presedintele Ronald Reagan a vizionat de mai multe ori Moskva slezam ne verit (Moscova nu crede in lacrimi), ca sa inteleaga mai bine sufletul rus.

Probabil ca nu avea prea mult timp sau dispozitie sau consilierii sai erau in dulcele stic clasic american, adica nu foarte in tema, deoarece nu acesta, oricat de agreabil ar fi, este filmul care explica esenta acestui popor remarcabil si inspaimantator.

Voina i mir al lui Serghei Bondarciuk ofera atatea, incat si cei mai exigenti esteti sau exegeti se vor simti coplesiti. In 7 ore (sapte!) ni se desfasoara in fata ochilor spectacolul ecranizarii fidele a monumentalului roman al lui Lev Tolstoi.

Cum alegi o scena minunata din acest film?

La intamplare.

Fie ca sunt de anvergura, iar aici gama este foarte ampla, de la baluri somptuoase la batalii cum nu s-a mai vazut pe planeta cinematografiei, fie ca sunt intime sau poetice, momentele care alcatuiesc aceasta capodopera (n-ai cum sa te feresti de un astfel de cuvant) incanta ochiul, delecteaza urechea si provoaca intelectul.

In Voina i mir gasim adanca pofta de viata a rusilor, abisul gandurilor negre, gustul pentru fastuos, credinta vecina cu superstitiile, curajul ruda cu inconstienta, aroganta aproape mesianica, dragostea cu accente de fetis fata de patrie si alte cate si mai cate trasaturi care l-ar fi ajutat poate pe Reagan sa inteleaga ca URSS e mai mult decat doctrina sovietica.

Insa filmul lui Serghei Bondarciuk nu este o simpla desfasurare de forte, facilitata de sprijinul autoritatilor si de bugetul incalculabil. Nu este o parada a rachetelor intercontinentale, menita a baga spaima in Apus, ci o opera de arta veritabila.

De pilda, scenele de amploare nu se concentreaza neaparat pe veridic, ci dobandesc o latura metaforica. As avea exemple nenumarate, insa o sa ma limitez la scena retragerii trupelor lui Napoleon prin cumplita iarna ruseasca. Nu are ambitie documentara, insa modul cum este elaborata si senzatia pe care o incerci vazand cum se subtiaza sirurile de oameni care infrunta troinele e cutremuratoare.

Apoi, destinele individuale pe care le urmareste romanul lui Tolstoi isi pastreaza importanta, nu sunt strivite de evenimentele la scara larga in care sunt angrenate.

Prestatia lui Serghei Bondarciuk ca Pierre Bezuvoh mi s-a parut limitata, insa, avand in vedere ca interpretul avea de dirijat si tot gigantescul spectacol, nu pot decat sa fiu indulgent. Veaceslav Tihonov, cu trasaturile-i parca daltuite in piatra, e desavarsit in rolul complexului print Andrei Bolkonski, iar Boris Zakhava, rotofei si greu la umblet, e un Kutuzov care n-are nimic eroic, dar este un comandant la fel de stralucit precum Napoleon.

Dar cred ca sunt in asentimentul tuturor acelora care au vazut acest film (si sper sa fie multi, din ce in ce mai multi) ca Liudmila Savelieva in rolul Natasei este particula sa elementara. Frumusetea-i ravasitoare si evolutia-i de la zgatie la femeie desavarsesc umanitatea acestei povesti, demonstreaza ca, dincolo de mari conflicte geopolitice, viata omenirii este animata de emotii, minuscule la scara planetara, dar esentiale pentru individ. Iar sublimul izvoraste din faptul ca aceste emotii nu sunt intotdeauna in consonanta.

Exista si un dram de tezism in filmul lui Sergei Bondarciuk, insa eu, unul, am trecut totul cu vederea, tocmai pentru ca vederea mi-era fermecata de acest moment aproape unic in istoria celei de-a saptea arte.

Spun „aproape”, pentru ca Voina i mir nu are decat un singur echivalent in lumea filmului: Citizen Kane. Doar atunci, creatorul a mai beneficiat de asemenea resurse, care sa-i permita sa se exprima conform preaplinului inspiratiei sale.

Cel mai mare film facut vreodata?

Pentru prima data in viata, ma simt ispitit sa raspund:

Poate.

Lasa un comentariu.