Cotloanele disfunctionalitatii

Literatura mi s-a parut intotdeauna psihologie criptica, insa avantul pe care aceasta din urma stiinta (aleg sa o numesc asa, desi exista controverse in privinta asta) pare a schimba si in sens invers inter-dependentele dintre cele doua domenii.

Romanul lui Paolo Giordano, Singuratatea numerelor prime, mi se pare un exemplu de beletristica rezultata dintr-o profunda cunoastere a mecanismelor disfunctionalitatii afective.

Cei doi protagonisti, Alice si Mattia, poarta fiecare urmele unor traume ale copilariei: ea este anorexica, el are tendinte automutilante. Fidela metaforei din titlul cartii, relatia lor este aidoma a celor unor numere prime: desi asemanatori si nutrind afectiune sincera unul de celalalt, nu ajung niciodata la acea osmoza a iubirii, iar sincronizarea reactiilor emotionale e praf.

Interactiunile dintre personaje, nu numai acestea doua, mi s-au parut de o calitate medie din punct de vedere literar. Momentele cand Paolo Giordano exceleaza sunt acelea cand descrie amanuntit, dar si plastic, ansamblul de trairi maladive si perceptii distorsionate.

Paradoxal, desi inclinatiile lui de a a-si cresta trupul sunt mai tulburatoare in mod absolut, staruinta ei in a-si pastra silueta filiforma si arsenalul de tertipuri menite a o feri de a ingurgita ceva m-au atins mai mult sufleteste, poate pentru ca simt ca le-am vazut aievea, si nu o data.

Singuratatea numerelor prime are ceva didactic, fara a fi a atat de precisa clinic precum cartile Lisei Genova.

Ne invata ca in spatele unui comportament fata de care simtim disconfort sau chiar iritare zac dureri cumplite si neconsumate, careia ii cad prada creierul insusi, acest organ maret, proslavit de contemporaneitate.

P.S. Multumesc celor la libraria online Libris pentru o lectura deloc placuta, dar deloc inutila.

Lasa un comentariu.