Existentialism porcos

Clerks1De obicei simt o bariera intre un film si posibilitatile mele creative. Dincolo de criticile gen „asa cui faceam si eu” referitoare la peliculele proaste, stiu, de regula, ca realizarea din fata mea imi este inaccesibila din punct de vedere estetic si tehnic.

Clerks a spulberat aceasta bariera si m-a facut sa inteleg teribilul simptom al intalnirii cu o idee formidabila, asa cum il definea David Ogilvy: simti cum ti se taie respiratia si iti doresti sa te fi gandit tu la asta mai inainte.

La o adica, si eu as putea gasi un minimarket format din doua – un magazin de inchiriat casete si DVD-uri si un magazin universal, doi tipi blazati care sa faca pe protagonistii, alti cativa pierde-vara care sa apara periodic, doua tipe mai dezinhibate verbal si o camera de filmat care sa imi redea alb-negru. M-am blocat, insa, cand a venit vorba de scenariu.

Acum s-ar fi putut manifesta invidia fata de Kevin Smith (regizor si scenarist), daca acest ignobil sentiment nu ar fi fost pur si simplu sufocat de entuziasm. Entuziasm in fata unor discutii delirant de amuzante si uluitor de inteligente, purtate cu o verva placida de tot hazul de interpretii Brian O’Halloran, Jeff Anderson, Marylin Ghigliotti, Lisa Spoonhauer si toti cei care se se scurg prin fata sau spatele tejghelelor.

Exemple de dileme existentialiste vehiculate de cei amintiti? Au fost muncitorii de pe nava Death Star din Return of the Jedi victimele unui abuz? Ce conteaza la sexul oral: cantitatea anterioara sau implicarea emotionala? E onest sa te enervezi pe cea care e subiectul controversei precedente, cand tu te gandesti la alta? S.a.m.d.

Revenind la imaginea alb-negru, de multe ori e doar un truc ieftin pentru a acoperi deficiente tehnice sau de continut. Nu si aici, unde functioneaza in a amplifica efectul de capodopera, termen de care nu ma feresc de loc. Clerks e o capodopera, a artei minore, ce-i drept, dar capodopera fara doar si poate. Ca un argument in plus, scena in care Jay si Silent Bob (personaje secundare care vor fi, mai tarziu, subiectul unui film separat) danseaza in clar-obscurul exteriorului magazinului mi s-a parut curat Caravaggio in miscare.

Clerks2

La senzatie de valoare perena pe care o degaja Clerks contribuie si impartirea actiunii (care exista, chiar si in conditiile existentiasmului static porcos al dialogurilor) in capitole, fiecare fiind intitulat cat mai sugestiv cu putinta. O gaselnita care altminteri ar fi astupat lacune in scenariu, dar care aici contribuie la construirea unui monument dedicat nonsalantei, al lipsei de ambitie, al anti-grandorii. Nu putem fi toti Jivago, Lincoln sau Titus Steel, nu?

Nu stiu daca pe lista celor 1001 de filme de vazut intr-o viata se afla si Clerks, dar sigur l-as plasa pe lista celor 1001 de filme de vazut pentru a evita decesul in stare de stupiditate acuta.

Clerks4

Lasa un comentariu.