Pentru ca am primit de la prietenii de la libraria online Libris o carte voluminoasa, mi-am zis: ce-ar fi sa fac un experiment, sa imi prezint impresiile cand inca sunt la jumatatea ei, pentru ca apoi sa le descriu si pe cele de la final. Oare perceptia mea va cunoaste variatii? Habar n-am, dar cel putin stiu sigur ca aceasta prima transa a recenziei va fi favorabila.
Probabil ati vazut sau ati auzit de filmul Crash, un oscarizat contestat de multi, dar caruia oricine ii recunoaste macar o calitate: abilitatea cu care scenariul si regia mentin coerenta unei tesaturi inuman de complicate de vieti si povesti care se intretatie si se influenteaza in cele mai neasteptate moduri.
Aceasta este si calitatea romanului Capital de John Lanchester. Pepys Road e o strada ca oricare din Londra, locuita si strabatuta de bastinasi anglo-saxoni de diverse generatii, dar si de straini care locuiesc ilegal, care muncesc cu acte sau care sunt vedete.
Caracteristica stilistica a autorului pe care nu ma sfiesc sa-l ridic in slavi este ca desi, fundamental vorbind, scriitura ii este aceeasi peste tot, variaza suficient incat sa redea sugestiv si drama unei batrane al carei sfarsit e aproape, si zbaterea intre lux si incorsetare a unui sef de banca, si exaltarea unei tanar african ajuns fotbalist la o echipa de top. Iar aceste personaje sunt doar cateva dintre cele pe care Lanchester le urmareste cu precizie, dragoste si umor. Sa nu va mire cuvantul „dragoste”, am o convingere pe care mi-a transmis-o bestiala mea mama ca un scriitor isi iubeste personajele, indiferent cu cate defecte le imbraca si numai iubindu-le, ii pot iesi bine.
Scrisa lejer, dintr-o perspectiva omniscienta, atat de desueta, incat a ajuns un lux care nu le iese multor autori, Capital e foarte actuala in subiectul ei. Desi drame eterne precum moartea, dragostea sau problemele in casnicie sunt fortele care mana personajele in greselile si deciziile lor, undeva, pe fundal, o lume se destrama. E lumea belsugului financiar, care a disparut dintr-o data si a lasat locul incertitudinii si amaraciunii.
Nu stiu inca daca scopul final al cartii este sa redea influentele, mai mult sau mai putin profunde, ale crizei financiare asupra unor diverse categorii socio-economice, ce stiu este ca Lanchester este la curent cu tendintele actuale in materie de gastronomie. De la Jamie Oliver incoace, se pare ca nu exista mancare sa nu aiba macar un dram de condiment exotic.
Autorului Capitalului (capitalisti din toate tarile, calmati-va, nu e vorba de Karl Marx) introduce si el o mirodenie in naratiune. Cei care locuiesc pe strada Pepys primesc periodic carti postale sau DVD-uri cu imagini ale propriilor case si cu textul: We want what you have. Sinistru, nu-i asa? E oare spectrul imigrantilor care ii vor depasi numeric pe indigeni? Sau declansarea unei conspiratii universale oculte menite sa pauperizeze populatia Globului si sa ofere puterea unui grup restrans? Sau un simplu simbol?
Fiind de-abia la pagina 289 din 577, nu stiu, iar curiozitatea imi da ghes sa inchei acest prim articol, ca sa pot citi in continuare.
VA URMA…
intr-adevar sinistra faza cu cartile postale…:)