Gibran al economiei

Cei de la libraria online Libris au initiat o noua sectiune, de carti in limba engleza, din care am inceput sa ma infrupt si eu, iar antreul a fost cu totul special.

23 Things They Don’t Tell You about Capitalism de Ha-Joon Chang e o carte inrudita indeaproape cu Freakonomics sau The Tipping Point, adica socio-psiho-economie spusa cat mai pe limba vulgului, nu doar pentru profesionistii intr-ale finantelor. Spre deosebire de acestea, lucrarea coreanului e mai concentrata (cred ca imi faceam seppuku, daca imi scapa „focusata”) pe un anume subiect, mai precis capitalismul, si mai precis capitalismul salbatic de inspiratie americana.

Adversar fatis al conceptului de „piata libera”, fapt pe care il recunoaste fatis dupa nici 50 de pagini, Ha-Joon Chang ia aceasta forma a activitatii economice umane si o ataca din diverse directii, materializate in cele 23 de lucruri pe care se presupune ca nu le stiai despre capitalism. Acum, sa nu va imaginati ca autorul chiar o sa scoata din joben niste chestiuni absolut inedite, titlul fiind infuzat cu acea doza de marketing indispensabila economiei de piata (hmm, intram in paradoxuri, oare?).

Chiar si in formularea celor 23 de aspecte, coreeanul baga un strop de scandalos, unele titluri de capitole avand darul sa starneasca din start controverse: masina de spalat a schimbat mai mult lumea decat Internetul, nu exista piata cu adevarat libera, interventia guvernului in domeniul privat e uneori binevenita (era sa zic „salutara”, dar de cand cu Gadea si MRU, cuvantul asta e periculos) etc.

Calitatea cartii consta in modul cum autorul isi argumenteaza ideile, cum te mana prin subcapitole, cum repeta cand e cazul si face chiar pe avocatul diavolului cand e nevoie. E adevarat ca, asa cum afirma bestiala mea sora, cazuistica e la mare cinste, ca uneori apar paradoxuri si chiar contradictii, dar tocmai astea sunt cele care pun rotitele in miscare.

Tot bestiala mea sora deplangea lipsa de consistenta cifrica a argumentelor, dar ea e economista de profesie, am vazut-o petrecand ore si zile ca sa-si faca un referat despre piata asigurarilor; eu, in schimb, sunt umanist, iar pentru mine economia inseamna salariu, preturi, reactiile oamenilor la scaderea sau cresterea acestora, lacomie vs. prudenta.

De aceea, unele dintre afirmatiile lui Ha-Joon Chang m-au uns pe suflet, nu pentru ca am descoperit ceva nou, ci pentru ca ditamai profesorul de la Cambridge a confirmat ce gandeam si eu, un umil blogger care participa la RoBlogFest la categoria Blog de filme :). Societatea bazata pe cunoastere e o iluzie, trebuie sa punem mana sa muncim si cu bratele; piata libera nu e intregime libera, pentru ca exista o puzderie de restrictii pe care azi le luam de-a gata, dar intr-o vreme pareau de neconceput pentru unii; le e usor unora sa pretinda tarilor mai sarace piata libera, dupa ce ei au trecut prin secole de protectionism; criza mondiala a aparut pentru ca oamenii au facut prostia sa se joace cu bani pe care nu ii aveau.

23 Things They Don’t Tell You about Capitalism seamana in mintea mea cu Profetul de Khalil Gibran. Ambele carti iau aspecte ale existentei umane si ofera viziuni asupra acestora. Nu intotdeauna esti de acord cu ele, dar nu poti nega o atractivitate in forma care te obliga parca la reflectie.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru 23 de exercitii de gandire.

Lasa un comentariu.