Asa cum singur ma indemnam cu putin timp in urma, m-am hotarat sa ma duc ab originem in ceea ce priveste inteleciunea anticilor. Aceasta nu este prima incercare, mi-am mai intins limitele intelectului cu Republica lui Platon si Baghavad-Gita, de care m-am apropiat cu sfiala, coplesit un pic de aura care le inconjura.
Acum a mers mai bine. In parte datorita exercitiului, dar si pentru ca Etica Nicomahica a lui Aristotel este mai accesibila. Evident, aceasta afirmatie trebuie luata relativ, pentru ca de citit in stil metodic, ca de sapat o groapa de 4 X 4, tot e cazul, insa, pe masura ce inaintezi, logica expozeului elaborat de acest mare sistematizator se dezvaluie cu o claritate care copleseste prin simplitatea si eficacitatea ei.
Aristotel vrea sa defineasca fericirea si un concept asociat ei, virtutea. Le descompune in inteligenta, bogatie, cumpatare, prietenie si altele; la fiecare aplica ideea ca exista o varianta deficitara si una exagerata si ca aceea buna de urmat este mijlocul dintre acestea. Simplu, nu? Atat de simplu, ca ti se pare ca si tu puteai veni cu o astfel de explicatie definitiva asupra comportamentului optim. Atat de simplu, incat pare ca schematizeaza periculos lucrurile in ceea priveste aceasta mare incertitudine care este natura umana.
Dar Aristotel nu era destept degeaba, el insusi s-a ferit de verdicte definitive, iar simtul sau metodic de a aborda orice varianta dezamorseaza obiectia unei prea apasate matematici a sufletului. Mai spune Aristotel un lucru care merita gravat pe trotuare si fatade de cladiri la fiecare 100 de metri: nu practicam virtutea pentru ca suntem virtuosi, suntem virtuosi pentru ca practicam virtutea. Sunt ceea ce facem in mod repetat.
Cand reuseam sa ma smulg intensului proces intelectual, contemplam din nou un fapt pe care l-am remarcat la celelalte monumente ale culturii universale, amintite mai sus: cat inseamna timpul in cimentarea valorii! Ne uimesc toti acesti oameni din vremuri indepartate, pentru ca au surprins esente de adevar care sunt aplicabile dupa mii de ani, dupa ce mentalitatile, tehnologia si societatea, in general, au evoluat atat.
Ca si celelalte, Etica Nicomahica a lui Aristotel merita citita din pragmatism, din curiozitate, din respect.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca inca o injectie de inteleciune, de data aceasta in stare pura, fara ser fiziologic.