Cred ca reverberatiile premiilor Oscar se mai simt inca, pentru ca imi vine sa scriu despre Sanctus de Simon Toyne de parca ar fi un film. Ce-i drept, la asta contribuie si cartea in sine.

Povestea ar fi fost socanta inainte de Codul lui Da Vinci, dar acum nimeni nu se mai sinchiseste prea mult de scandaloasa ipoteza ca biserica ascunde lucruri tulburatoare de milenii incoace, asa ca toata tevatura cu ordinul calugaresc si secretul pe care il apara nu mai apare decat ca un cadru pentru inchegarea unui thriller de vara.

Un membru al acestui ordin se catara pe citadela in care n-a mai patruns niciun mirean de secole, face un semn cu bratele si apoi isi da drumul in gol. De aici rezulta un iures de patanii care abia il asteapta pe Ben Affleck sa le ecranizeze.

Si ca veni vorba de asta, daca Sanctus nu exceleaza la originalitate (jumatate din actiune se petrece intr-o manastire – Numele trandafirului, cineva?), compenseaza prin apetitul pentru citit pe care il catalizeaza, gratie aceleiasi insusiri care i-a adus, surprinzator pentru mine, Oscarul lui Argo – montajul. In cazul acestei carti, e vorba de capitole scurte, care urmaresc personaje bine conturate, care spun cate o frantura palpitanta, pe care o vrei continuata, pentru ca apoi sa treci la alt personaj, cu o alta frantura care iti face pofta si, uite asa, romanul lui Toyne te duce de nas pana il termini (rapid) si te mai lasa si cu nevoia de a citi continuarea. Pentru o carte care nu are pretentia decat de a intretine placerea lecturii (precum romanele cu Maigret sau Anticarul de Julian Sanchez), e exact ce trebuie.

Are si cateva mostre de umor invAlluntar, preferata mea fiind scena in care protagonista sta calare pe o motocicleta, tinandu-se de ingerul ei pazitor, un tip croit dupa toate canoanele perfectiunii adolescentine, si are o epifanie: parfumul pe care l-a simtit prima data cand l-a cunoscut e pur si simplu mirosul lui natural! Cateva momente, va rog, sa imi sterg lacrimile de ras.

Dat fiind stilu-i filmic, nu ma pot abtine sa nu incerc sa schitez o viitoare distributie, asa cum am procedat si la Conspiratia din Sevilla (o carte pe care Sanctus o depaseste in tromba, pentru ca nu derapeaza niciodata in filosofii inutile si isi vede de cliseele ei cu onestitate si perseverenta):

Liv – Jessica Chastain

Gabriel – aici am avut probleme sa gasesc un mascul potrivit, pana mi-a picat fisa – ce-ar fi sa se puna Ben Affleck singur in rol principal?

Abatele – Jared Harris

Prelatul – Donald Sutherland

Cornelius – Paul Bettany

Athanasius – Stanley Tucci (e nevoie de un tip cu chelie, iar Tucci, pe langa talent, e dotat si cu asta)

Arkadian – Giancarlo Giannini (e italian, dar se va descurca drept turc sigur)

Kathryn Mann – Kathy Bates

Unul dintre calugarii bibliotecari – Iulian Fira

Oscar de la Cruz – Ricardo Montalban ar fi mers de minune, dar nu se mai afla printre noi, din pacate (pentru rolul asta astept sugestii)

Suleyman – Bob Hoskins

Cei care n-au citit cartea sa nu se teama, nu le-am dezvaluit nimic, iar pe restul ii astept cu observatii, ca sa ii punem pe cei de la All sa planteze un copac.

Acest articol este parte a campaniei vALLuntar, initiate de grupul editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.