Mangaind cuvintele

Am experienta intr-ale cititului si am trufia ca niciun autor, oricat de criptic sau metaforic, nu poate scapa capacitatii mele de a patrunde in spatele cuvintelor sale, de a-i intui adevaratele temeri sau intentii manipulative.

Citind Istoria universala a infamiei de Jorge Luis Borges, am incercat placuta umilinta de a ma delecta cu o proza impecabila, care s-a sustras insa rationalului din mine, care a incercat, intr-un fel sau altul, sa o bage undeva, intr-o categorie, intr-un sertar prafuit, unde as sti sa o gasesc, ori de cate ori as avea chef.

Aceasta pseudo-istorie e o galerie de portrete ale unor figuri care, intr-un fel sau altul, au trecut pe taramul faradelegii. Unele dintre ele au un aer cunoscut precum Billy the Kid sau un mafiot american care aduce pregnant cu personajul lui Daniel Day-Lewis in Gangs of New York sau cei 47 de ronini care savarsesc suprema forma de devotament, razbunand moartea seniorului lor; toate au un iz exotic. Povestile nu au insa darul sa ma cutremure, asa cum aproape m-am conditionat din titlu, ci sa ma invaluie cu un limbaj rafinat, cand ironic, cand liric, intotdeauna serios, care se risipeste atunci cand indraznesti sa il atingi.

Pe masura ce lectura inainta, o imagine mi se contura iremediabil in minte: ca Borges nu foloseste condeiul, ca nu scrijeleste hartia, doar dirijeaza cu mainile deasupra foii, iar literele si cuvintele se aseaza ascultatoare asa cum le porunceste demiurgul.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.